InSight, o nouă sondă de explorare spaţială, a aterizat pe Marte după o călătorie de 6 luni prin spaţiu

27.11.2018
InSight, o nouă sondă de explorare spaţială, a aterizat pe Marte după o călătorie de 6 luni prin spaţiu

Explorarea spaţială continuă, agenţia spaţială americană NASA reuşind să pună aseară, 26 noiembrie, încă un robot pe suprafaţa planetei Marte. Este vorba despre noua sondă InSight, destinată cercetării planetei Marte pentru a afla noi informaţii despre interiorul planetei, până acum roboţii precum Spirit, Opportunity şi Curiosity explorând doar suprafaţa. Spre diferenţă de roboţii ambulanţi din cadrul programului MER (Mars Exploration Rover), InSight va rămâne staţionar. 

Numele InSight este o abreviere a funcţiei noii sonde. Acesta înseamnă „Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport”, adică „explorare internă folosind investigaţii seismice, calcule geodetice şi transport de căldură”. Astfel, sonda este echipată cu mai mulţi senzori cu ajutorul cărora va monitoriza activitatea seismică, furtunile de nisip de pe Marte, impactul meteoriţilor şi felul în care căldura este transferată pe suprafaţa planetei dinspre interior.

Aceste informaţii vor duce la noi descoperiri referitoare la activitatea tectonică a planetei Marte, cât şi frecvenţa meteoriţilor care ajung pe suprafaţa sa, informaţii importante pentru viitorii exploratori ai spaţiului, care probabil că vor dori să stabilească o colonie pe planeta noastră vecină (Elon Musk tot vorbeşte despre asta).

InSight a călătorit jumătate de an de pe Pământ până pe Marte, o perioadă de timp care nu pare atât de lungă, având în vedere că distanţa minimă dintre planete este de 54,6 milioane de kilometri, cu o medie de 225 milioane. Aterizarea sa a fost un succes, sonda ajungând pe suprafaţa planetei fără incidente. Aceasta a trimis deja primele două fotografii de pe Marte, prima fiind foarte neclară, întrucât la lansare a avut aplicată o protecţie pentru obiectiv care s-a umplut de praf. Cea de-a doua este însă foarte clară, şi ne prezintă deşertul roşiatic al planetei Marte, şi reşedinţa permanentă a sondei.

Pentru alimentare cu energie electrică, InSight este echipată cu două panouri solare cu diametru de câte 2 metri fiecare, care pot oferi în total aproximativ 700W într-o zi senină, chiar dacă InSight nu are nevoie de atât de multă energie pentru operare. Instrumentele de măsurare vor fi activate în următoarele 2-3 luni, perioada următoare fiind dedicată explorării fotografice a locului de lansare, pentru a hotărî unde să fie poziţionat fiecare senzor în parte.

Întregul eveniment a fost transmis live pe internet, iar sonda InSight are deja şi un cont de Twitter, unde urmează să apară noi fotografii depe suprafaţa planetei Marte.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult