ASUS Padfone, adevăratul Transformer: telefon, tabletă şi laptop

Anunţat pentru prima dată la CES 2011, ASUS Padfone a fost unul dintre punctele de atracţie ale expoziţiei, însă desele amânări şi lipsa noutăţilor ne-au făcut să credem că acesta nici nu va mai vedea lumina zilei. Din fericire nu a fost cazul, iar Padfone a ajuns şi în România.

ASUS nu este prima companie care încearcă să traseze o convergenţă între lumea terminatelor mobile şi cea a tabletelor sau laptopurilor. Motorola a încercat cu LapDock, însă acesta era prea greu şi prea scump, iar Samsung a încercat să găsească o dimensiune a ecranului aflată la jumătatea drumului, Galaxy Note încercând să ofere cele mai bune lucruri din ambele domenii. Apropierea ASUS este însă una diferită: un produs modular multifuncţional şi portabil.

Noutatea absolută - designul modular

Inima Padfone este un terminal mobil Android 4.0 aflat undeva în partea inferioară a gamei de vârf, acesta oferind un ecran de 4,3" şi un procesor dual-core. Acesta oferă toate opţiunile de conectare, stocare şi procesare, tableta Padfone Station, tastatura opţională Padfone Station Dock şi stylus-ul Bluetooth cu headset încorporat fiind accesorii fără stocare sau putere de procesare care doar îmbunătăţesc opţiunile terminalului de bază.

Terminalul mobil Padfone poate funcţiona de sine stătător atunci când utilizatorul are nevoie de telefon mobil. Odată ce există nevoia unui ecran mai mare, terminalul este introdus în locaşul special de pe spatele tabletei Padfone Station şi devine, în câteva secunde, o tabletă în toată regula. Dacă aveţi cumva nevoie de o tastatură pentru editarea de text sau scrierea mesajelor electronice, Padfone Station Dock vă aduce o tastatură specială Android care oferă un design aproape standard cu 83 de taste. Iar dacă autonomia este o problemă, pe lângă acumulatorul telefonului mobil, atât Padfone Station cât şi Padfone Station Dock vin cu câte o baterie de 6600mAh pentru o autonomie pe care nici o altă tabletă sau laptop nu le poate atinge. Este un concept nou, flexibil şi puternic, dar oare oferă tot atât de mult de cât promite?

Prezentare, construcţie şi ergonomie

Dacă ignorăm terminalele dezvoltate în colaborare cu Garmin, care au avut o producţie limitată şi care nici nu au mai ajuns în România, de la lansarea ultimului terminal mobil care a purtat sigla ASUS au trecut aproape 5 ani. Este îmbucurător însă că ASUS nu a uitat că a făcut nişte modele Windows Mobile 6 bune şi că această experienţă nu s-a pierdut.

ASUS Padfone, vedere frontală

Cu dimensiunile sale frontale de 128 x 65,4 mm, Padfone se încadrează în şabloanele clasei de 4,3", fiind chiar uşor mai mic decât unele modele rivale. Este drept, grosimea sa nu este una dintre cele mai reduse, existând câteva modele faţă de care Padfone pare cam gros cu cei 9,2mm ai săi, însă terminalul recuperează cu o greutate bună de 129 de grame.

Designul este unul interesant, acesta preluând o serie de elemente generice de la tabletele şi ultrabook-urile recente ale companiei. Structura de rezistenţă a terminalului este rama laterală confecţionată din aluminiu şlefuit, forma de pană a acesteia, mai groasă în partea superioară şi mai subţire la capătul inferior, amintind de Zenbook. Elemente familiare se remarcă şi pe capacul posterior, confecţionat dintr-un material plastic subţire, dar bine ranforsat - structura fină de şanţuri concentrice cu originea în zona obiectivului camerei aminteşte de linia tabletelor Infinity, aceasta oferind totodată şi o priză foarte bună în mână.

Partea frontală este acoperită aproape integral de un strat Gorilla Glass, singura excepţie fiind o mică bărbie de plastic, amplasată la capătul inferior al terminalului, şi grila argintie a difuzorului. Cum ASUS a ales un design pur-sânge Ice Cream Sandwich cu butoane software, partea frontală este simplă, perfect netedă şi elegantă. Ceea ce ar fi un lucru bun, dacă ASUS nu ar fi uitat, în goana după simplificare, de LED-ul pentru încărcare şi notificări.

Rama metalică în formă de pană aminteşte de Zenbook

Singurele butoane oferite de terminal sunt cel de Power/Lock, amplasat în partea superioară împreună cu conectorul audio jack de 3,5mm, , şi butoanele pentru controlul volumului de pe marginea dreaptă. Confecţionate şi ele din aluminiu, acestea nu au joc şi nici zgomot, fiind însă parcă prea uşor de apăsat.

Rama laterală stângă ascunde trei conectori, doi obişnuiţi şi unul proprietar, şi toate trei sunt legate de Padfone Station. Primele două, un slot Micro HMDI şi unul Micro USB, sunt cele care oferă ieşirea video necesară furnizării semnalului pe Padfone Station, alimentarea telefonului de la tabletă sau încărcător, închiderea circuitului de date cu porturile USB de pe tastatură şi, evident, conectarea telefonului la PC. Ieşirea HDMI poate fi utilizată cu orice alt ecran extern, însă ASUS nu şi-a bătut capul cu această posibilitate de conectare - utilizatorul fie va trebui să găsească un cablu cu un conector foarte îngust, fie să ajusteze manual carcasa unuia obişnuit. Cel de-al treilea conector, care oferă trei pini pentru contract, este cel care face legătură cu sistemul de antene 2G/3G din interiorul carcasei lui Padfone Station.

Conectorii Mini HDMI, MIni USB şi cei pentru antena din tabletă

Dacă terminalul este o prezenţă foarte plăcută, "tableta" este însă la polul opus. Într-adevăr, dimensiunile părţii frontale sunt în nota clasică a unei tablete de 10", însă grosimea acesteia de 13,5mm este mult prea mare, iar protuberanţa locaşului telefonului este deranjantă în modul portrait. Greutatea de 724 de grame, la care se adaugă şi cea de 129 de grame a terminalului mobil, duce întreg ansamblul la un respectabil total de 853 de grame, depăşind astfel "recordurile" Acer Iconia Tab A500 sau Motorola Xoom şi făcând-o cea mai grea tabletă ARM cu ecran de 10". Din păcate, acesta este preţul plătit pentru o modularitate inovatoare.

Odată trecut în noul mod de lucru, utilizatorul va beneficia de un difuzor monofonic puternic şi cu sunet clar, o cameră video frontală de 1,3MP, un conector jack de 3,5mm pentru căşti şi va putea utiliza în continuare camera principală a telefonului. Cu această ocazie însă, acesta va pierde posibilitatea de conectare la PC deoarece ASUS nu a implementat un conector Micro USB pentru date iar conectorul proprietar cu 40 de pini, cunoscut de la celelalte tablete Transformer, oferă doar funcţia de încărcare. Construcţia este rigidă, deşi materialul omniprezent este plasticul, iar dotările mai includ doar butoane pentru volum şi Power/Lock, microfon şi un LED pentru semnalizarea stării în timpul încărcării.

Padfone, Padfone Station şi stylus-ul

Locaşul care găzduieşţe telefonul mobil

O tabletă în toată puterea cuvântului

Deoarece Padfone Station include antene interne atât pentru GPS cât şi pentru modemul 2G/3G, nu se remarcă pierderi de semnal, ceea ce nu se poate spune însă despre modului wireless, al cărui semnal fluctuează vizibil în unele moment.

În final, tastatura opţională Padfone Station Dock foloseşte deja clasicul mod de conectare folosit de ASUS pentru celelalte tablete ale sale. Greutatea acesteia este de 640 de grame, prin conectarea ei, Padfone devenind un laptop Android cu o greutate totală de 1,5kg. Tastatura oferă un design specific pentru Android, cu scurtături pentru modelele Wi-Fi şi Bluetooth, pentru controalele media, volum, luminozitate, setări şi browser, la care se adaugă tastele cu dimensiuni apropiate de cele ale unui laptop.

Tastatură cu 83 de taste confortabilă

Un Padfone complet este un laptop gros şi greu

Acestea oferă o cursă lungă şi elastică, fiind însoţite de un touchpad sensibil dar cam mic şi două butoane cam dure şi cam zgomotoase. Partea superioară este confecţionată din aluminiu, însă suprafaţa inferioară, la fel ca în cazul Padfone Station, este fabricată dintr-un material plastic cu textură cauciucată.

Porturile USB pierdute de Padfone Station sunt prezente pe Padfone Station Dock. În număr de două, acestea sunt de tip USB 2.0 full-size şi oferă suport USB On-the-Go dar... tot nu oferă suport MTP, PTP sau Mass Storage. Dezamăgitor, deoarece pentru banala copiere a unor fişiere pe Padfone va trebui să extrageţi terminalul din locaşul său. Pe lista dotărilor mai figurează un slot MMC/SD/SDHC şi conectorul ASUS cu 40 de pini, din nou limitat doar la încărcare.

Ecranele Padfone şi Padfone Station

Pentru terminalul mobil, ASUS a ales un ecran de 4,3" cu panou Super AMOLED şi rezoluţie qHD, o combinaţie bună pentru anul trecut dar care este depăşită de ecranele HD disponibile pe terminalele mobile din 2012. Ca în cazul oricărui panoul AMOLED, se remarcă nivelul de negru profund, unghiurile de vizualizare largi şi contrastul teoretic infinit, ca aspecte negative remarcându-se saturaţia prea ridicată a culorilor şi, din păcate, matricea de subpixeli PenTile.

Dacă unii producători, precum Huawei, au reuşit să ascundă problemele acestei combinaţii de panou, dimensiune şi rezoluţie, în cazul Padfone limitele au fost atinse şi sunt vizibile. Ca şi în cazul HTC One S, pictogramele albe vor avea marginile laterale uşor colorate în nuanţe de roşu şi albastru, unele nuanţe foarte pale de gri vor avea nuanţe rozalii iar textul va fi uşor înceţoşat.

Din fericire, ASUS a rezolvat onorabil alte două probleme ale tehnologiei AMOLED: luminozitatea şi vizibilitatea în lumina solară. Ajustarea automată, foarte agresivă în lumina artificială sau scăzută, ridică la un nivel bun strălucirea ecranului în lumina naturală, iar filtrul de polarizare HCLR are o prestaţie mai mult decât mulţumitoare în lumina solară. Din păcate, acest modul de control are încă buguri şi veţi remarca uneori că reglajul automat a rămas blocat undeva la 10% - 20% deşi aţi ieşit în soare puternic, ceea ce va face ecranul inutilizabil.

Matricea PenTile a ecranului Padfone suferă de problemele clasice

Tableta oferă un ecran deja binecunoscut de la modelul Eee Pad Transformer Prime, acesta folosind un panou IPS cu rezoluţia de 1280x800 pixeli şi acelaşi filtru HCLR, de data aceasta cu o prestaţie foarte bună în lumina solară. Cu o calibrare optimă a nivelului de alb, unghiuri foarte bune şi contrast puternic, acesta este un ecran excelent, aşa cum producătorul ne-a oferit până acum.

Singurele aspecte negative sunt bleeding-ul cam mare, deranjant însă doar în timpul vizionării filmelor în condiţii de iluminare scăzută, şi rezoluţia care, ca şi în cazul terminalului mobil, nu este neapărat slabă, dar este sub standardele de vârf ale momentului. Ca şi până acum, ASUS oferă un mod Outdoor, care măreşte luminozitatea sacrificând contrastul şi nivelul de negru.

PadFone Station oferă un panou IPS foarte bun

Hardware, specificaţii şi teste

Primul procesor bazat pe arhitectura ARM Cortex-A15 (în implementarea proprietară Krait), Qualcomm MSM8260A este inima sistemului Padfone. Tactat la 1,5GHz şi scăzând la 1,2GHz în modul de lucru Power Save, MSM8260A foloseşte o arhitectură superioară din toate punctele de vedere vechiului Scorpion, aceasta mărind numărul stagiilor de execuţie şi dimensiunea memoriei cache, aducând execuţia out-of-order completă şi alte îmbunătăţiri de ordin logic. Pe acest fundament, Padfone oferă o performanţă excelentă care reuşeşte uneori să depăşească soluţiile quad-core rivale iar alteori să se ţină insistent după ele, oferind totodată o eficienţă energetică superioară şi o căldură disipată mai mică, graţie procesului de fabricaţie pe 28 de nanometri. Cu excepţia testelor în care rezoluţia ecranului contează, cum ar fi GL Benchmark, nu am remarcat diferenţe între utilizarea ca telefon sau ca tabletă.

Nucleul grafic Adreno 225 nu aduce salturi impresionante din punct de vedere tehnologic, însă procesul de fabricaţie pe 28 de nm a permis mărirea parametrilor cunoscutului Adreno 220 (MSM8260/MSM8660) prin tactarea la frecvenţe superioare de 400MHz (faţă de 266MHz), la care se adaugă şi dublarea lăţimii de bandă a întregului chip MSM8260A. Acesta este singura verigă slabă a platformei, neridicându-se la înălţimea nucleelor GeForce ULV sau PowerVR SGX543-MP4, dar rezoluţia mai mică compensează iar nivelul performanţei este similar.

Padfone, comparat cu alte telefoane Android moderne:

Padfone Station, comparat cu alte tablete moderne:

  • Ecran: Padfone - 4,3", 540x960 pixeli, S-AMOLED, Gorilla Glass / Padfone Station - 10,1", 1280x800 pixeli, IPS, Gorilla glass
  • Sistem de operare: Android 4.0.3
  • Chipset: Qualcomm MSM8260A
  • Procesor: Krait dual-core, 1,5GHz
  • GPU: Adreno225
  • RAM: 1GB
  • Memorie: 16GB (disponibil şi în versiuni 32 şi 64GB), 3GB rezervaţi de sistem
  • Card: MicroSDXC, maxim 64GB
  • 3G: HSDPA/HSUPA
  • WiFi: 802.11 b/g/n
  • Bluetooth: 3.0
  • GPS: Da
  • USB: Padfone - Micro USB / Padfone Station Dock - 2 x USB OTG
  • Cameră foto: 8MP, F2.2, autofocus, LED Flash
  • Filmare video: 1080p, 30fps
  • Cameră video secundară: Padfone - 0,3MP / Padfone Station - 1,3MP
  • Baterie: Padfone - 1520 mAh / Padfone Station - 6600 mAh / Padfoen Station Dock - 6600 mAh
  • Dimensiuni: Padfone - 127.4 x 64.8 x 7.7 mm / Padfone Station - 273 x 176.9 x 13.55 mm / Padfone Station Dock - 271 x 185 x 28 mm
  • Greutate: Padfone - 129 grame / Padfone Station - 729 grame / Padfone Station Dock - 640 grame

Autonomie

Deşi bateria terminalului telefonic nu este prea mare, aceasta a permis atingerea, într-un regim de utilizare moderat cu luminozitatea setată pe control automat, a unei autonomii de circa 33 de ore. Utilizarea, repetată timp de două încărcări, a constat din 5 ore de utilizare a conexiunii de date 3G la un nivel scăzut, 5 ore de conectivitate Wi-Fi, push activat pe un cont de mail, Twitter, Facebook şi alte sincronizări în fundal, navigare Web şi captură foto/video pentru teste. Atingerea unei autonomii de 20 de ore într-un regim intensiv, care ar permite supravieţuirea terminalului de dimineaţă până seara, este un deziderat tangibil.

Privit ca o tabletă, ASUS Padfone este impresionat. Redarea unui fişier video (H.264 SP@L4.1, 12Mbps, 720p) s-a oprit după 10 ore şi jumătate şi, prin conectarea Station Dock, aceasta a urcat la impresionanta durată de 16 ore şi 20 de minute. Şi navigaţia Web wireless a generat surprize plăcute, tableta oferind o autonomie de 8 ore şi 40 de minute, care s-a ridicat la 14 ore şi 15 minute după conectarea bateriei din tastatura opţională pentru un total de 14.720 mAh. Ambele teste au fost făcute cu ecranul setat la o luminozitate manuală de 50 de procente deoarece controlul automat întunecă prea mult imaginea în interior.

Atât bateria din Padfone Station cât şi bateria din Padfone Station Dock vor alimenta în permanenţă acumulatorul telefonului mobil. În cazul în care întregul ansamblu este folosit, tastatura va alimenta până la epuizare terminalul mobil, urmată apoi de bateria Station Dock, care totuşi va alimenta şi tastatura chiar dacă aceasta nu mai are energie.

ASUS Padfone - autonomie browsing Web (intensiv)

ASUS Padfone - autonomie redare video

În timpul testelor de autonomie am surprins unele probleme ale modulului de management al celor trei baterii, cum ar fi de pildă descărcarea acumulatorilor tastaturii şi telefonului fără ca puterea stocată oferită de tabletă să fie utilizată, sau indicarea unui nivel de autonomie greşit pentru Padfone Station atunci când toate cele trei componente erau conectate.

Software, servicii, telefonie, stylus

La fel ca în cazul celorlalte tablete lansate până acum, intervenţiile ASUS asupra sistemului de operare Android 4.0.3 sunt minime. În afara setărilor particulare din ASUS Customized Settings şi a opţiunilor pentru headset, ambele grupate în meniul Settings, a unor widget-uri noi şi a meniului de control extins din Notification Area, amprenta ASUS se remarcă doar printr-o serie de aplicaţii preinstalate care includ un manager pentru fişierele locale, două produse pentru backup şi protecţia aplicaţiilor, un manager pentru blocarea apelurilor şi portalul pentru serviciul de stocare cloud al companiei care oferă 32GB de stocare gratuită.

Opţiunile particularizate de ASUS cuprind selectarea profilurilor de putere, captura de ecran, opţiunea de comutare a ecranului în modul Outdoor şi, importante pentru acest produs, modul în care aplicaţiile vor fi tratate în cele două moduri de lucru, tabletă sau telefon.

Implementat sub numele de Dynamic Display Switch, acest modul încearcă să ofere utilizatorului o mână de ajutor în controlul compatibilităţii aplicaţiilor cu cele două moduri de lucru. Dacă sistemul de operare şi aplicaţiile incluse în cadrul acestuia nu au nici o problemă cu trecerea din mers între cele două moduri de lucru, alte produse software nu sunt însă la fel de norocoase. În consecinţă, acest modul oferă o listă cu aplicaţiile instalate local, bifând în mod implicit produsele declarate compatibile atât cu tabletele cât şi cu telefoanele, permiţând însă şi selectarea sau deselectarea manuală a celor care au probleme. În acest ultim caz, aplicaţia va fi închisă la schimbarea modului de lucru iar utilizatorul va trebui să o redeschidă manual.

Acest modul are un mic ajutor auxiliar, care avertizează utilizatorul, atunci când acesta lucrează în cazul unei aplicaţii scrisă exclusiv pentru tabletă, că aplicaţia nu va mai rula dacă va comuta în modul telefon.

Nu toate lucrurile sunt însă plăcute. În afara problemelor deja amintite cu reglarea automată a luminozităţii şi a managementului puterii în configuraţia cu trei baterii, Padfone mai are mici probleme cu tastatura software, care răspunde uneori cu întârziere la comenzi.

Ultimul accesoriu hardware al familiei Padfone este stylus-ul, acesta urmând să ofere atât funcţia de stilou digital pentru scrierea de mână, cât şi pe cea de headset pentru momentele în care telefonul este amplasat în locaşul tabletei. Folosind o conexiune Bluetooth, acesta oferă un microfon dublu cu noise-cancellation, un mic difuzor, butoane pentru controlul volumului şi preluarea sau respingerea apelurilor. Opţional, acesta poate semnaliza notificările sistemului de operare prin sunet şi vibraţii şi, chiar dacă arată ciudat ţinut la ureche, este un accesoriu mai mult decât util.

Un mod mai simplu de a vorbi la o tabletă - stylus-ul Bluetooth cu headset

Captura foto şi video

Interfaţa camerei foto, comună pentru captura foto, video şi panorama, oferă reglaje manuale pentru compensarea expunerii, alegerea reglajului de alb, un timer şi trei filtre de postprocesare (grayscale, sepia şi negative). Nu există mod de captură în rafală, şabloane pentru diferite moduri de lucru şi nici setare macro, camera reuşind totuşi să focalizeze bine la distanţe de circa 15 centimetri. Performanţa aplicaţiei camerei foto mai necesită însă ceva muncă, aceasta având uneori întârzieri vizibile la declanşare sau la salvarea imaginilor.

Senzorul cu rezoluţie de 8MP şi obiectivul cu ansamblu format din cinci lentile şi diafragmă F/2.2 promitea o prestaţie bună, însă terminalul nu se ridică la înălţimea standardelor impuse de liderii domeniului din acest moment. Padfone oferă o captură foto cu culori naturale, un nivel mulţumitor al detaliilor, dinamică bună şi o reglare optimă a contrastului şi balansului de alb, însă nivelul de zgomot este cam mare iar procesarea imaginii produce uneori anomalii vizibile. Din nefericire, terminalul nostru a avut un defect al sistemului optic, vizibil în unele imagini în zona centru-stăngă, iar rezultatele ar putea fi viciate mai mult decât credem.

Captura video nu este nici ea impresionantă, remarcându-se o lipsă a detaliilor cauzată de o focalizare iniţială automată nu tocmai optimă şi lipsa ajustării continue ulterioare. Fişierul rezultat este un flux H.264 Baseline@L4.0 cu un bitrate de 20Mbps, o stabilitate bună (minim 24 de cadre pe secundă) şi sunet stereo foarte clar.

Eşantion captură video 1080p, 30 de secunde, 67MB.

Redare audio şi video, GPS

Privit ca player multimedia portabil, ASUS Padfone oferă o prestaţie modestă. Singurul player oferit de producător este Google Play Music, suportul pentru codecuri este cel oferit implicit de Android 4.0, iar calitatea sunetului redat nu se remarcă cu nimic. Frecvenţele joase sunt bune iar înaltele mulţumitoare, însă gama de frecvenţe medii este prea accentuată şi saturată, lipseşte claritatea iar nivelul volumului prea mic.

Difuzorul extern al telefonului este anemic, însă difuzorul tabletei este excelent, oferind un nivel sonor bun, claritate suficientă pentru dimensiunile sale reduse şi chiar ceva urme de bas. ASUS oferă în pachetul telefonului şi un headset intra-auricular destul de bun, acesta neavând însă decât un buton pentru controlul redării sau apelurilor, dar fiind net superior căştilor de proastă calitate incluse de obicei de producători.

Redarea multimedia beneficiază din plin de accelerarea hardware 1080p oferită de Qualcomm MSM8260A, însă va trebui să optaţi pentru un player alternativ deoarece ASUS, în afara suportului pentru containerul MKV, nu s-a gândit la subtitrări sau la codecurile AC-3 şi DTS. Odată ce v-aţi găsit un player potrivit, vizionarea filmelor este însă o plăcere: ecranul IPS este, după cum am spus, excelent, sunetul este puternic şi clar, iar autonomia este foarte mare.

Bazat pe a opta generaţie a soluţiei GPSone de la Qualcomm, Padfone oferă un modul de poziţionare cu precizie bună, suport GLONASS şi o sincronizare asistată de A-GPS rapidă, de circa 20 de secunde în cazul pornirii la rece şi 10 secunde în cazul pornirii la cald. Puterea antenelor este însă modestă, semnalul sateliţilor nedepăşind niciodată un SNR de 28, indiferent dacă am utilizat telefonul sau tableta, lucru care s-ar putea dovedi problematic în zonele urbane cu clădiri înalte.

Concluzii

Mai mult decât un produs, ASUS Padfone este un pariu cu epoca PC+: modularitatea îi permite să funcţioneze ca telefon, tabletă sau laptop, oferind utilizatorului o libertate pe care terminalele separate nu o pot oferi. Ca orice produs deschizător de drumuri, nici Padfone nu este lipsit de probleme sau concesii, însă dacă tot ce v-aţi dori este un All-in-one Android, nu prea aveţi de ales. Preţul de 3300 lei pentru terminal şi tabletă, la care va trebui să mai adăugaţi 400 de lei pentru tastatură, este cam piperat, însă o tabletă cu tastatură şi un telefon mobil ar costa mai mult dacă ar fi achizitionate separat.

Părţi pozitive plus
  • + Design modular multifuncţional
  • + Autonomie
  • + Ecran tabletă
  • + Perfomanţe
  • + Headset şi stylus
Părţi negative minus
  • Captură foto şi video
  • Redare audio
  • Greutatea şi grosime Station şi Station Dock
  • Un singur port USB pentru date