Galaxy Tab Fold ar putea fi prima tabletă cu ecran pliabil de la Samsung

27.11.2019
Galaxy Tab Fold ar putea fi prima tabletă cu ecran pliabil de la Samsung

Galaxy Fold de la Samsung este doar un prim produs dintr-o serie care urmează să se dezvolte mult în următorii câţiva ani. Compania deja şi-a arătat interesul pentru dezvoltarea unui model Fold cu clapetă, care să concureze pe piaţă cu modelul Razr de la Motorola. Se pare însă că producătorul sud coreean lucrează şi la tablete pliabile, cu ecrane semnificativ mai mari, dar mult mai uşor de transportat, datorită design-ului inovator.

Site-ul olandez LetsGoDigital a descoperit un nou brevet înregistrat de către Samsung de curând, care descrie un dispozitiv similar în design cu o carte. Acesta nu are un nume, însă având în vedere modul în care Samsung îşi „botează” dispozitivele, ne putem aştepta la un nume de genul Galaxy Tab Fold. Cum se diferenţiază însă un astfel de dispozitiv pliabil de un telefon pliabil? Simplu. Acesta nu are un display secundar pe partea exterioară şi nici decupaje pentru camere.

Practic, avem de a face cu o tabletă de dimensiuni normale, probabil cu ecran de 10 sau 11”, care poate fi pliată de la jumătate. Astfel, aceasta ocupă spaţiu într-o geantă la fel de mult precum o agendă şi în teorie ar putea fi ţinută precum o carte în utilizare, cu ecranul semi-pliat. Desenele din brevet descriu o balama foarte similară cu cea de pe Galaxy Fold, iar alte componente nu par a fi vizibile. Nu se vede nicio cameră frontală sau principală, însă pe laterale pot fi observate planuri pentru poziţionarea port-ului USB-C, şi amplasarea butoanelor fizice şi difuzoarelor.

Modelele 3D realizate de LetsGoDigital ne oferă o idee destul de bună asupra modului în care ar putea arăta un astfel de dispozitiv îjn realitate, iar adevărul este că un astfel de format pliabil se potriveşte mai bine pe o tabletă cu ecran mare, decât pe un telefon.

Având în vedere că în 2020 vor apărea din ce în ce mai multe dispozitive cu ecran pliabil, precum laptop-ul Lenovo ThinkPad Carbon şi tableta cu două ecrane Microsoft Neo, ne putem aştepta şi la o tabletă Galaxy Tab Fold de la Samsung, bazată pe sistemul de operare Android.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult