GOCLEVER Insignia 1010 Business review

În luna mai a acestui an, Microsoft a anunţat lansarea sistemului de operare Windows 8.1 with Bing, o versiune OEM gratuită pentru tabletele cu ecrane mai mici de 9” şi mai ieftină pentru toate celelalte produse. GOCLEVER Insignia 1010 Business este una dintre primele tablete Windows 8.1 with Bing care ajunge în mâinile noastre, aceasta încercând să atragă atenţia cumpărătorilor cu ecranul de 10,1”, tastatura detaşabilă şi preţul ceva mai redus.

Construcţie, design, ergonomie

Oferită la un preţ de 1150 de lei, GOCLEVER Insignia 1010 Business este interesantă deoarece oferă utilizatorului nu doar o tabletă standard Windows 8.1 cu ecran de 10,1”, dar plusează şi cu o tastatură detaşabilă subţire care are ataşată şi o husă pliabilă cu rol dublu de protecţie şi sprijin.

GOCLEVER Insignia 1010 Business: un design standard pentru tabletele din ziua de astăzi

Carcasa tabletei are linii drepte, suprafeţe plate ample şi un finisaj negru mat, aceste caracteristici dându-i un aspect sobru care va fi pe placul celor care nu apreciază elementele stridente inutile. La fel ca multe alte produse din gama inferioară, tableta nu se remarcă cu vreun element constructiv sau estetic deosebit, GOCLEVER reuşind totuşi să ofere o carcasă cu o grosime de 10,5 milimetri şi un ecran cu o ramă destul de redusă ca dimensiuni.

GOCLEVER Insignia 1010 Business: carcasă monobloc din material plastic

Partea frontală este acoperită integral de suprafaţa din sticlă a ecranului şi este încadrată de o ramă subţire proeminentă care are rolul de a proteja ecranul de contactul cu suprafeţele cuc are acesta ar putea intra în contact. Insignia 1010 foloseşte o carcasă monobloc fabricată din material plastic, materialul constructiv având o textură fină care pare aproape cauciucată. Acest tip de finisaj, cu care ne-am mai întâlnit la unele tablete sau telefoane Sony, are avantajul de a oferi o priză foarte bună în mână, fiind în schimb cam greu de curăţat de amprente şi praf.

GOCLEVER Insignia 1010 Business: un profil pătrăţos cu forme geometrice ferme

Construcţia este simplă, iar detaliile sunt discrete. Toţi conectorii şi butonul Power sunt amplasate în partea stângă, în timp ce butoanele pentru controlul volumului sunt amplasate în partea superioară. Partea din spate adăposteşte doar grilele discrete ale difuzoarelor şi obiectivul camerei foto. Tableta oferă două LED-uri de semnalizare foarte mici, unul fiind amplasat frontal lângă camera foto iar cel de-al doilea lângă butonul lateral Power, însă GOCLEVER a redus costurile şi nu a implementat iluminare de fundal şi pentru butonul Windows.

GOCLEVER Insignia 1010 Business: butoanele şi conectorii din partea stângă a carcasei

Calitatea construcţiei este suficient de bună, un aspect cuc are nu ne întâlnim prea des în cazul acestei game inferioare de preţ. Îmbinările carcasei sunt bune iar butoanele şi conectorii nu au joc neplăcut, ranforsarea fiind însă doar mulţumitoare deoarece tableta poate fi torsionată prea uşor. Din cauza formei cu linii riguros geometrice, ergonomia este doar parţial mulţumitoare. Deşi tableta este uşoară iar suprafaţa antiderapantă este utilă, forma colţuroasă este destul de incomodă atunci când tableta este ţinută în mâini în poziţie orizontală.

GOCLEVER Insignia 1010 Business în coperta sa protectoare