Lenovo lansează ThinkPad X1, o nouă serie de tablete cu design modular

04.01.2016
Lenovo lansează ThinkPad X1, o nouă serie de tablete cu design modular

Lenovo a prezentat o nouă serie de tablete cu design modular – ThinkPad X1 Yoga cu ecran OLED şi ThinkPad X1 Carbon, atrăgând prin designul subţire şi uşor. Utilizatorii de desktopuri au la dispoziţie şi noul ThinkCentre X1 all-in-one, un PC cu design atrăgător şi performanţe de top.

Lenovo ThinkPad X1 Carbon

Designul modular al tabletei ThinkPad X1 permite extinderea funcţionalităţii prin intermediul unor simple module opţionale de tip clip-on:

  • Vrei o baterie care durează mai mult? Modulul Productivitate sporeşte timpul de utilizare până la 15 ore în total
  • Conceput pentru prezentări, modulul Presenter include un mini proiector şi port HDMI
  • Creaţii 3D? Adăugă Modulul 3D Imaging integrat cu camera Intel RealSense

Tastatura ThinkPad de dimensiuni normale, împreună cu emblematicul TrackPoint, are trei unghiuri de tastare ajustabile şi recreează senzaţia de tastare a unei tastaturi ThinkPad clasice. Tableta cu tastatură cântăreşte doar 1,1 kg, pentru o experienţă de utilizare ultra-uşoară. ThinkPad X1 este şi prima tabletă Windows care integrează suport LTE Advanced pentru conexiuni de internet mobil. Tableta ThinkPad X1 include, de asemenea, şi un panou detaşabil în spate, pentru acces rapid şi upgrade-uri.

ThinkPad X1 Yoga

ThinkPad X1 Yoga este un convertibil subţire şi uşor, având doar 1.67 cm grosime şi 1,2 kg. De asemenea, este prima tabletă convertibilă din lume cu display Samsung OLED opţional, capabil să redea culori bogate şi nuanţe de negru profunde. Integrând o tastatură Lift and Lock patentată, care retrage tastele în modulul tabletă, X1 Yoga include şi un stylus activ care se poate fixa şi încărca în sistem. Cu ajutorul acestuia, utilizatorii pot marca elemente şi lua notiţe direct pe paginile web vizualizate în browser-ul Microsoft Edge.

ThinkPad X1 Carbon continuă să iasă în evidenţă ca cel mai uşor ultrabook pentru uz profesional din lume, cu o diagonală de 14˝. Recomandat prin designul elegant, X1 Carbon se numără printre cele mai subţiri notebook-uri disponibile în prezent. Noul model a primit mai multe upgrade-uri, oferind noi opţiuni de afişare, capacitate de memorie şi stocare sporită, conectivitate îmbunătăţită şi o greutate redusă la doar 1,2 kg.

Lenovo ThinkPad X1 – principalele caracteristici

  • Până la 1TB spaţiu de stocare oferit de Samsung M.2 NVMe SSD
  • Modem Qualcomm Snapdragon™ X7 LTE, 4G LTE Advanced Carrier Aggregation pentru viteze de descărcare de până la 300 Mbps
  • Platformă de andocare rapidă şi sigură WiGig wireless pentru un birou fără cabluri
  • Cititor Touch Fingerprint şi chip de securitate Trusted Platform Module (TPM) pentru mai multă siguranţă
  • Construit pentru a face faţă rigorilor unui mediu de lucru mobil, a obţinut rezultate bune la peste două sute de teste de fiabilitate Lenovo

Familia de tablete ThinkPad X1 include şi o serie de accesorii special concepute pentru a îmbunătăţi experienţa generală a utilizatorului:

  • Suportul ThinkPad X1 Wireless Touch Mouse este un mouse dual mode subţire şi uşor, optimizat pentru deplasări. Întoarceţi-l pe partea cealaltă pentru a utiliza telecomanda cu panou tactil pentru o navigare mai uşoară a slide-urilor.
  • Căştile ThinkPad X1 In-Ear au fost optimizate de Dolby pentru gama de produse X1 şi concepute pentru a îmbunătăţi calitatea apelurilor, muzicii şi a filmelor.
  • Husa X1, realizată dintr-un material moale la interior şi cu o clapetă magnetică uşor de deschis, este partenerul ideal de călătorie pentru X1 Carbon sau X1 Yoga.
  • Adaptorul ThinkPad 65W Micro este cu 58% mai mic şi cu 50% mai uşor decât un adaptor de alimentare standard, fiind partenerul de călătorie ideal al tabletei ThinkPad X1 Carbon şi X1 Yoga. 

ThinkCentre X1 AIO

ThinkCentre X1 AIO oferă un design superior cu un cadru ultra-subţire de 11 mm, fiind cel mai subţire desktop din lume. Ecranul anti-reflexiv premium oferă o imagine strălucitoare din orice unghi al ecranului său de 23,8 inci şi, deşi are o carcasă incredibil de subţire, ThinkCentre X1 este un PC rezistent. Conceput să prevină acumularea de praf, una dintre cele mai frecvente cauze ale avarierii componentelor hardware pentru desktop-uri, acest all-in-one a fost testat timp de opt ore într-o cameră cu praf, reproducând zece ani într-un mediu de birou.

Monitorul ThinkVision X1

Monitorul ThinkVision X1 ultra-subţire (7,5 mm) este primul monitor la nivel mondial care a obţinut certificarea TUV Eye-Comfort. Integrând un ecran anti-reflexiv edge-to-edge UltraHD de 27 inci, monitorul ThinkVision X1 include opţiuni extinse de conectivitate precum un port USB C, fiind un produs perfect complementar cu tableta ThinkPad X1.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult