Compania belgiană John Cockerill a livrat Ucrainei un tanc Leopard 1 modernizat, echipat cu o nouă turelă Cockerill 3105.
O fotografie a vehiculului a fost publicată de Frank Janssens, directorul general al diviziei Sisteme de Armament din cadrul John Cockerill Defense, transmite publicația Militarnyi.
Compania menționează capacitatea de tragere indirectă drept principalul avantaj al modernizării. Asta înseamnă că vehiculul poate fi folosit din poziții sigure, departe de amenințările imediate inamice. John Cockerill susține că „niciun alt tanc occidental nu posedă această caracteristică”, de foc indirect.
Modernizarea implică instalarea unei noi turele Cockerill 3105, echipată cu sisteme optice moderne. Acestea permit detectarea țintelor la distanțe de până la 18 km în timpul zilei și de până la 15 km pe timp de noapte.
:format(webp):quality(100)/https://www.go4it.ro/wp-content/uploads/2026/03/YjhlN2E1dgsJDjgBakp7HkpWbFssE3VIHU50EGpSdltaVH5KalcwBg0eK0IqHz4YHRwvRTUfKQZHDT5bakdoRQwFPUIpUCBFDQEsVyEealpcXHtRJ1R0XlxbLx9xVD9dRVR7CyccP1JeCCwKIAY4XwxfbE8.jpg)
Turela oferă protecție împotriva proiectilelor cu calibru mai mic de 25 mm și este echipată cu un încărcător automat pentru 12-16 proiectile.
Configurația este proiectată astfel încât artileristul și comandantul stau la nivelul carcasei tancului, nu în interiorul turelei.
Turela este echipată cu un tun de 105 mm care utilizează aceleași proiectile ca tancurile Leopard 1. Aceasta poate să lanseze și racheta antitanc ucraineană Falarick.
Frank Janssens a raportat că turela Cockerill 3105 este construită din aluminiu blindat. Aceasta cântărește cu 3 tone mai puțin decât turela originală.
Anul trecut, Brigada Mecanizată Separată 142 a Ucrainei a primit tancuri germane Leopard 1.
Te-ar putea interesa și: Un general explică în ce scenariu viitoarele tancuri high-end de 8 mld. de dolari ale României s-ar putea dovedi „egale cu zero”