Apple ar putea lansa un nou iPod Touch şi noi iPhone-uri cu port USB Type-C

15.01.2019
Apple ar putea lansa un nou iPod Touch şi noi iPhone-uri cu port USB Type-C

La sfârşitul anului trecut, Apple a acordat o atenţie destul de mare unor produse din portofoliul său pe care le credeam abandonate. Nu numai că am primit un nou MacBook Air, un computer portabil pe care mulţi şi-l doreau, ci şi un Mac Mini, iar acum zvonurile sugerează că următorul dispozitiv pe listă va fi un dispozitiv pe care îl credeam „mort” de mai mulţi ani: iPod Touch. Totodată, zvonurile despre adoptarea unui port USB Type-C pe iPhone-uri încep să apară.

iPod Touch a fost întotdeauna un dispozitiv secundar, care a trăit în umbra iPhone-ului. Acesta oferă în mare parte aceeaşi funcţionalitate, fiind bazat pe acelaşi hardware şi software, însă fără funcţiile de apeluri telefonice şi fără conectivitate 3G sau 4G. Acesta este un dispozitiv dedicat în special copiilor în ultima perioadă, acesta putând rula majoritatea jocurilor şi serviciilor Apple atât timp cât este conectat la o reţea Wi-Fi.

Totuşi, Apple nu a mai actualizat iPod Touch de aproape patru ani, modelul iPod Touch de generaţie a şasea fiind pe piaţă încă din vara lui 2015. În tot acest timp, player-ul de muzică a ţinut pasul cu actualizările software, însă şi-a păstrat preţul de 199 dolari neschimbat. Totuşi, având în vedere că iPod Touch 6 este echipat cu hardware deja învechit, având la bază procesorul Apple A8 din iPhone 6 şi 6 Plus şi doar 1 GB memorie RAM, ar cam fi cazul pentru un update pentru a ţine pasul cu restul gamei iPhone la nivel de performanţă.

Zvonurile nu spun ce hardware ar putea folosi noul dispozitiv, însă având în vedere mişcările din ultimii câţiva ani ai companiei, probabil că Apple ar adopta chipset-ul A10 de pe iPhone 7, acesta fiind cel mai ieftin dispozitiv mobil din gama iPhone din acest moment. Astfel, iPod Touch de generaţie a şaptea ar putea rula cele mai noi aplicaţii şi jocuri fără prea multe bătăi de cap şi ar reprezenta cel mai ieftin punct de intrare în ecosistemul mobil Apple, care să ofere acces la servicii precum Apple Music sau viitorul serviciu de streaming video pe care compania îl pregăteşte.

Aceste informaţii vin de pe Macotakara, un blog japonez concentrat pe informaţii despre ecosistemul Apple, care în trecut a oferit astfel de informaţii obţinute de la surse apropiate de partenerii Apple. Conform articolului, Apple lucrează deja alături de câţiva parteneri pentru a realiza componentele necesare asamblării unui nou iPod Touch.

Aceeaşi sursă spune că există deja planul de a trece noile iPhone-uri pe USB Type-C de la mufa proprietară Lightning, însă există posibilitatea ca această tranziţie să întârzie până anul viitor, întrucât nu s-a ajuns încă la un design de referinţă care să poată fi folosit. Având însă în vedere că mulţi se aşteaptă ca Apple să schimbe design-ul în 2019, cu un nou modul de cameră cu trei senzori şi un notch mai mic, integrarea unui nou port pentru încărcare şi transfer de date nu ar fi tocmai ieşit din comun.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult