BlackBerry Milan, un viitor smartphone cu BlackBerry 10 OS

08.12.2011
BlackBerry Milan, un viitor smartphone cu BlackBerry 10 OS

Se apropie momentul lansării primelor telefoane BlackBerry cu un nou sistem de operare şi avem posibilitatea să aruncăm o privire asupra unuia dintre modele. Este vorba despre slider-ul BlackBerry Milan. Pentru că telefoanele cu ecran mic pierd teren şi utilizatorii, fie ei şi fani ai mărcii, vor o suprafaţă mai mare de afişare, modelul de faţă ar putea avea un afişaj cu diagonala de 3.7″-4″. Cum redactarea email-urilor este o prioritate pentru utilizatorii unui smartphone BlackBerry, sigura modalitate de-a păstra tastatura fizică a fost folosirea formatului slider.

BlackBerry Milan, un viitor smartphone cu BlackBerry 10 OS

Nu se cunosc specificaţiile lui BlackBerry Milan, însă există voci care spun că ne-am putea aştepta la rezoluţii similare cu ceea ce oferă momentan Apple pe iPhone 4 şi iPhone 4S. Lipsesc butoanele fizice de sub ecran, ceea ce indică faptul că sistemul de operare se va asemăna foarte mult cu cel rulat de tableta BlackBerry PlayBook.

Cei de la RIM intenţionau să denumească noul sistem de operare BBX, însă au pierdut în justiţia americană acest drepte deoarece denumirea este marcă înregistrată a unei alte companii. Vom auzi mai multe despre viitorul BlackBerry Milan la CES 2012 sau cel puţin la MWC 2012.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News