Cele mai populare telefoane din România. Telefonul de pe locul 1 nu este cel la care te-ai aştepta

DeviceAtlas, o companie care se ocupă cu studii de piaţă, a publicat un nou raport care prezintă cele mai populare dispozitive mobile folosite online. Aceasta a descoperit că în majoritatea ţărilor din lume, un singur smartphone se află pe primul loc la nivel de popularitate online, iar acesta nu este unul cu Android. Este vorba despre iPhone 7, telefonul pe care Apple l-a lansat în 2016 şi pe care compania abia de curând l-a scos de la vânzare, însă care încă se regăseşte în oferta multor magazine online şi offline.

În 23 din 36 de ţări care au participat la acest studiu de piaţă, iPhone 7 a fost telefonul cel mai utilizat online în trimestrul al doilea din 2019. Acesta a reuşit să prindă şi locul al doilea în alte ţări în care nu era în top. Acest lucru nu înseamnă nicidecum că telefoanele Apple sunt cele mai populare din lume, studiile de vânzări poziţionând Apple pe locul al treilea sau chiar al patrulea în anumite cazuri la nivel de vânzări la nivel global, în spatele Samsung şi Huawei, însă se pare că anumite modele ale sale se vând foarte bine, mai bine decât alte modele individuale ale concurenţei.

iPhone 7 a ieşit pe primul loc chiar şi în România, fiind desemnat cel mai popular telefon de la noi din ţară, într-un top care este dominat de către dispozitivele Apple şi Samsung. Huawei a reuşit să prindă un singur loc în acest clasament, cu modelul P20 Lite, în ciuda faptului că este cel de-al doilea mare producător la nivel de vânzări din ţară.

Iată cum arată clasamentul celor mai populare telefoane din România:

  1. iPhone 7 – 4.19%
  2. iPhone X – 3,88%
  3. Samsung Galaxy S8 – 3,41%
  4. Samsung Galaxy S7 – 3,19%
  5. Samsung Galaxy S3 – 3,14%
  6. Samsung Galaxy J5 – 3,02%
  7. iPhone 6S – 2,67%
  8. Huawei P20 Lite – 2,27%
  9. iPhone 8 – 2,25%
  10. Samsung Galaxy S7 Edge – 2,18%
  11. Samsung Galaxy S9 Plus - 2,04%

Sursa: DeviceAtlas

Ţările în care cele mai populare modele nu sunt produse de Apple:

  • Ucraina, unde Xiaomi Redmi Note 5 are locul întâi cu 4,03% din total, cu iPhone 7 pe locul 2 cu 3,43%
  • Brazilia, unde Galaxy J2 Prime TV de la Samsung are 4,36% pe locul întâi, iar iPhone 7 pe locul 2 cu 4,14%
  • Argentina, unde Galaxy J2 Prime este pe primul loc cu 6,78%, iar iPhone 7 abia pe locul 8 cu 1,73%
  • India, unde dominant este Xiaomi Redmi Note 4, iar Apple nu are niciun loc în top 12
  • Coreea de Sud, care are un top dominat pe locurile fruntaşe de Galaxy Note8 şi Note9  cu 5,54% şi 4,79%, iPhone 7 fiind abia pe locul 9 cu 2,47%
  • Indonezia, unde pe primul loc este Galaxy J2 Prime de la Samsung cu 7,10%, iar Apple este complet absent din clasament
  • Egipt, cu Samsung Galaxy Grand Prime Plus pe locul întâi cu 6,08%, iar iPhone 7 pe locul 7, în spatele iPhone X, cu 1,49%

Toate celelalte ţări au pe primul loc în top fie alte modele de iPhone precum 7Plus, 6S sau iPhone 8. Puteţi citi întregul studiu şi verifica clasamentele pentru toate aceste ţări, vizitând site-ul DeviceAtlas. Compania colectează datele printr-o tehnologie proprie, integrată în multe site-uri vizitate din fiecare ţară în parte.