Cum filmează noul telefon Nexus 6P de la Huawei în modul slow-motion

Echipat cu o cameră foto de 12.3MP având senzor optic cu pixeli supradimensionaţi (1.55µm), noul telefon Nexus 6P promite poze la calitate de invidiat chiar şi în condiţii de lumină slabă. Capabilităţile noii camere foto merg însă şi mai departe, aceasta suportând şi filmare la rezoluţie 2160p, respectiv captură slow-motion la viteza de 240 cadre pe secundă.

Cu 120 euro mai scump decât modelul Nexus 5X oferit de LG, primul smartphone Nexus produs de Huawei se conturează drept o alegere tentantă pentru amatorii de fotografie, capabilităţile sale pentru filmare completând imaginea de produs high-end.

Obţinut fără soare direct, clipul filmat la viteza de 240 cadre pe secundă pare să confirme performanţele camerei foto, imaginile fără zgomot digital sesizabil păstrând un nivel excelent al detaliilor.

Cum filmează noul telefon Nexus 6P de la Huawei în modul slow-motion

Ţinând cont de faptul că pasărea colibri din imagine este cunoscută pentru bătăile foarte rapide ale aripilor, de 10 - 15 ori pe secundă, faptul că acestea apar perfect conturate şi cu detaliile nemascate prin efectul de blur inducă folosirea un timp de expunere foarte scurt, greu de obţinut chiar şi folosind camere video dededicate.

Telefonul Huawei Nexus 6P va putea fi achiziţionat la preţuri începând cu 650 euro pentru modelul cu 32 GB memorie, 700 euro pentru 64 GB memorie şi 800 euro pentru varianta cu 128 GB memorie internă.