Design-ul iPhone XI confirmat din nou de producătorii de accesorii

10.05.2019
Design-ul iPhone XI confirmat din nou de producătorii de accesorii

Apple mai are foarte puţin timp să se răzgândească în legătură cu design-ul final al camerei de pe generaţia 2019 de iPhone-uri, însă producătorii de accesorii deja se pregătesc pentru realizarea de huse pentru noul modul de cameră pătrat. Mai multe imagini cu noile huse pentru iPhone XI au apărut pe internet, dezvăluind astfel dimensiunile exacte pe care acestea la vor avea. Desigur, dimensiunile telefoanelor vor fi mai mici, întrucât măsurătorile sunt pentru huse, care sunt în general semnificativ mai groase decât dispozitivele.

Imaginile noi confirmă din nou câteva detalii de design care vor fi diferite pe noua generaţie de dispozitive iPhone. Desigur, decupajul din husă pentru cameră este mare, în formă de pătrat rotunjit la colţuri, însă putem vedea inclusiv butonul dedicat pentru modul silenţios, care a fost schimbat cu unul care se mişcă pe verticală, similar cu ceea ce se regăsea pe tabletele iPad mai vechi. Desigur, telefonul nu va fi echipat u un jack pentru căşti, această componentă fiind eliminată complet de pe dispozitivele mobile de la Apple.

Dispozitivele din imagini par să includă acelaşi tip de ecran cu notch, deci schimbările de design nu par a fi radical diferite. Probabil că Apple va păstra cifra romană „X” în titlul telefonului, întrucât de la originalul iPhone X şi până la această generaţie, design-ul este în mare parte similar, cu mici diferenţe de la generaţie la generaţie. De departe, cea mai mare modificare pe noua generaţie va fi camera foto, care este mult mai proeminentă. Probabil că Apple va avea un motiv destul de bun pentru care a sacrificat design-ul armonios al telefoanelor sale pentru o cameră atât de mare.

Galerie foto

Cu siguranţă, Apple are în plan şi alte variante de design, iar detaliile finale ale unui dispozitiv sunt definitivate cu aproximativ 3 luni înainte de lansare. În acest timp, fabricile partenere au timp să dezvolte componentele şi să le livreze către Apple. Apoi Apple poate începe asamblarea propriu-zisă, pentru a avea stocurile pregătite pentru momentul în care telefoanele ajung la vânzare.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult