Nokia a anunţat noile terminale Lumia 720 şi Lumia 520

25.02.2013
Nokia a anunţat noile terminale Lumia 720 şi Lumia 520

Noua generaţie de terminale Windows Phone 8 de la Nokia cuprinde în acest modelele din gama superioară Lumia 920 şi Lumia 820 şi soluţia mid-range cu cost scăzut Lumia 620, însă compania a anunţat astăzi două noi modele menite să completeze lacunele din ofertă: Lumia 720 şi Lumia 520.

Primul dintre acestea este un model mid-range care oferă un ecran cu diagonală de 4,3” şi rezoluţie WVGA, platforma hardware urmând fiind constituită dintr-un procesor dual-core tactat la 1 GHz, o memorie RAM cu capacitatea de 512 MB şi o stocare internă de 8 GB, care poate fi extinsă cu un card MicroSD. Pentru a reduce costurile, terminalul va renunţa la modemul LTE, însă va aduce alte specificaţii disponibile pe modelele superioare, cum ar fi încărcarea wireless, ecranul tactil care poate fi controlat cu mănuşi sau obiecte metalice conductive şi NFC.

Terminalul va oferi o cameră foto cu senzor de 6,7 MP şi diafragmă F/1.9, cameră foto frontală cu rezoluţie HD şi obiectiv superangular, o baterie cu o capacitate de 2000 mAh şi va fi disponibil în versiunile coloristice roşu, galben, albastru, negru şi alb. Carcasa acestuia are o grosime de 9 mm şi o greutate de 128 de grame, iar capacele posterioare pot fi înlocuite.

Terminalul va avea un preţ de 250€ şi va fi disponibil începând cu cel de-al doilea trimestru al acestui an.

 

Cel mai mic model din gama Windows Phone 8 este acum Lumia 520. Acesta oferă o platforma hardware similară cu modelul 720, adică un nucleu dual-core tactat la 1 GHz, 512 MB memorie RAM şi stocare internă de 8 GB, însă oferă un ecran WVGA şi panou IPS cu diagonală de numai 4”, o singură cameră foto cu senzor de 5 MP şi înregistrare 720p şi o baterie cu o capacitate de 1430 mAh.

Terminalul va avea dimensiuni de 119.9 x 64 x 9.9 mm, o greutate de 124 de grame, oferă capace interşanjabile şi, atunci când va ajunge pe piaţă undeva în cursul trimestrului doi al acestui an, va fi cel mai accesibil model Lumia graţie preţului de 139€.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News