Primele informaţii despre hardware-ul din Nexus 9 de la HTC

Primele informaţii despre hardware-ul din Nexus 9 de la HTC

Linia de dispozitive Nexus nu pleacă nicăieri, în ciuda informaţiilor pe care le avem despre Android Silver. Google pare să pregătească alături de HTC noua tabletă Nexus 9, cu procesor NVIDIA şi specificaţii apropiate de cele din noul Shield Tablet.

Slashgear vine astfel cu primele detalii despre hardware-ul intern al tabletei. Procesorul ales pentru Nexus 9 pare să fie modelul Denver cu instrucţiuni 64-bit al NVIDIA Tegra K1, care va fi alăturat unei cantităţi încă neconfirmate de RAM. Upleaks oferă două posibilităţi pentru memoria tabletei: fie avem de a face cu 4 GB (2 x 2 GB), fie doar 2 GB.

Google Nexus 9

Display-ul de 9 inci este puţin neobişnuit, întrucât nu exsită multe tablete care optează pentru această dimensiune, însă informaţiile disponibile în acest moment sugerează un panou IPS cu rezoluţie 1920 x 1200 pixeli, asemeni tabletei NVIDIA Shield. Este curios faptul că modelul de modem 4G inclus este listat ca MDM9x25 de la Qualcomm. Acest lucru ar însemna că nu va fi folosit modemul produs de NVIDIA, ceea ce nu ar avea prea mult sens.

Restul de specificaţii sunt standard: NFC şi GPS inclus, cameră de 8 megapixeli pe spate (senzor Sony IMX219) cu blitz LED şi o cameră frontală de 1,6 megapixeli.

Momentan nu am primit şi imagini cu noul dispozitiv sau informaţii oficiale, însă se zvoneşte că Nexus 9 va debuta odată cu Android L, fiind dispozitivul care va promova noua variantă a sistemului de operare. Având în vedere că Google doreşte să lanseze varianta L de Android înainte de finalul acestui an, este foarte posibil să vedem şi noua tabletă HTC înainte de începutul lui 2015.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult