Google Pixel 3 XL apare în fotografii reale. Acestea dezvăluie un design „ciudat”

Informaţiile despre dispozitivele Google Pixel 3 au tot apărut pe căi neoficiale online, însă acum este prima dată când vedem Pixel 3 XL în fotografii care par a fi reale. Vorbim despre un terminal Google Pixel 3 XL, care pare să respecte cam toate detaliile pe care le-am primit în ultimele câteva luni, confirmând astfel faptul că vom avea de a face cu un dispozitiv cu ecran decupat, totodată software-ul său vorbeşte despre ceva numit „Pixel Dock”, un accesoriu care ar putea oferi funcţii avansate pentru acasă.

Google Pixel 3 XL a ajuns în mâinile unui utilizator al formului XDA-developers. Acesta a prezentat câteva fotografii cu dispozitivul, însă putem vedea doar exteriorul său, întrucât software-ul a fost dezactivat de la distanţă de către Google.

Imaginile care prezentau un dispozitiv echipat cu un ecran cu un decupaj mai „adânc” decât ne-am obişnuit în ultimul an se pare că aveau o bază reală, însă. În această zonă sunt amplasate două camere frontale, senzorii frontali şi difuzorul pentru apeluri, în timp ce în partea de jos avem de a face cu o ramă destul de groasă în care a fost integrat un difuzor frontal.

Acesta alături de difuzorul pentru apeluri vor fi folosiţi cel mai probabil împreună, pentru redarea de sunet stereo. Design-ul dispozitivului pe partea din faţă este însă destul de inestetic, ducând la extrem ideea de asimetrie, cu un notch proeminent şi apoi o „bărbie” destul de mare.

Pe partea din spate, Pixel 3 XL nu pare să se îndepărteze foarte mult de Pixel 2 XL. Avem aceeaşi construcţie cu un panou din sticlă în partea de sus şi metal lucios în partea de jos, cu o cameră principală normală, cu un singur senzor şi un senzor de amprentă. Butonul power este însă portocaliu, o decizie ciudată având în vedere că telefonul este alb complet, culoarea fiind numită „Clearly White”.

Cel mai nou update beta de Android P vorbeşte şi despre un dispozitiv numit Pixel Dock, care ar putea transforma telefonul într-o boxă inteligentă. Atunci când telefonul este conectat la Pixel Dock, acesta poate folosi funcţii Google Assistant şi poate controla dispozitivele smart home din casă. Această funcţionalitate ar putea înlătura nevoia de a cumpăra un dispozitiv inteligent cu Google Assistant precum Google Home.

Există şi un render cu modelul Pixel 3 normal, care dacă se dovedeşte a fi bazat pe informaţii veridice, ar putea beneficia de un ecran fără decupaj şi difuzoare stereo simetric amplasate pe partea din faţă. De asemenea, sistemul de camere frontal are tot doi senzori, în timp ce camera de pe spate vine doar cu unul.

Telefoanele Google Pixel 3 sunt aşteptate cândva în luna octombrie, acestea fiind cel mai probabil dezvoltate intern de către Google folosind echipa de ingineri cumpărată anul trecut de la HTC.

 

publicitate