HTC Desire C anunţat oficial, în segmentul entry level

15.05.2012
HTC Desire C anunţat oficial, în segmentul entry level

Producătorii de telefoane mobile cu Android înţeleg din ce în ce mai bine importanţa prezenţei în segmentul entry level. Nu toţi utilizatorii îşi doresc un One X sau un Galaxy S3, telefoane mari şi ultra-performante. Mai mult, telefoanele precum noul Desire C îşi au farmecul lor. Sunt compacte, se comportă mai mult decât decent şi oferă facilităţile specifice unui smartphone cu sistem de operare Android. După ce ieri au apărut primele imagini mai puţin oficiale, iată că producătorul taiwanez a decis să anunţe azi oficial terminalul HTC Desire C. Mai jos găsiţi o listă cu principalele specificaţii.

HTC Desire C - un smartphone entry level cu Android 4.0

  • Ecran: 3,5”, 320×480, capacitiv, multi-touch în patru puncte
  • Sistem de operare: Android 4.0 cu HTC Sense 4.0
  • Chipset: Qualcomm
  • CPU: Snapdragon S1, 600 MHz
  • RAM: 512 MB
  • Memorie internă: 4 GB
  • Card: microSDHC, max. 32 GB
  • 3G: HSPA 7,2 Mbps
  • WiFi: 802.11b/g/n
  • Bluetooth: 4.0
  • Camera foto: 5 MP, F2.4, focus fix
  • Altele: Beats Audio
  • Baterie: 1.230 mAh
  • Dimensiuni: 107 x 60 x 12 mm
  • Greutate: 98 g

HTC Desire C - carcasa roşie

Deşi modelele anterioare Desire se plasau în gamele mainstream sau high end, producătorul a ales să ofere HTC Desire C în gama entry level. Designul simplu şi carcasa disponibilă în trei culori vor fi apreciate în mod special de doamne şi domnişoare. HTC Desire C va fi disponibil în România prin operatorii Orange şi Vodafone. Preţul său la liber, recomandat de producător este de 200 €.