Noul HTC One 2, detaliat înaintea lansării cu o prezentare video neoficială

Noul HTC One 2, detaliat înaintea lansării cu o prezentare video neoficială

Cunoscut până de curând sub numele de cod M8, noul telefon HTC One va fi lansat oficial spre finalul acestei luni. Dar până atunci putem observa viitorul top de gamă HTC într-o prezentare video neoficială, realizată de un fan ce a intrat în posesia unui exemplar HTC One 2 complet funcţional.

După cum arată şi filmuleţul cu o lungime de 12 minute, HTC One 2 se prezintă cu forme mult mai rotunjite decât predecesorul său, iar designul este completat cu o interfaţă Android ce abundă în efecte de transparenţă şi butoane colorate. Pe spatele carcasei realizată din metal şlefuit poate fi observată camera foto duală, despre care se crede că ar îmbunătăţi calitatea pozelor oferind profunzime mai mare şi opţiuni avansate de focalizare.

Din păcate versiunea Android KitKat  livrată cu prototipul surprins în imagini pare să fie în formă preliminară, cu unele probleme de stabilitate la folosirea aplicaţiei pentru camera foto.

Potrivit filmuleţului, HTC One 2 permite extinderea memoriei interne apelând la slot-ul pentru card micro SD – dotare ce lipsea modelului anterior.

Din păcate prezentarea realizată de un amator nu dezvăluie mai multe detalii cu adevărat interesante, cum ar fi specificaţiile hardware şi pachetul software rezervat noului HTC One 2, lăsând majoritatea bunătăţilor pentru evenimentul de lansare oficială.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult