HTC preconizează primele pierderi din istoria sa, promite o revenire în trimestrul al patrulea

30.07.2013
HTC preconizează primele pierderi din istoria sa, promite o revenire în trimestrul al patrulea

Problemele companiei HTC, care au început în cursul ultimului trimestru din 2011, par a nu se mai termina. După scăderea constantă a veniturilor şi a profitului, taiwanezii au anunţat că trimestrul trei al acestui an ar putea aduce pierderi, primele din 2002, când compania a intrat pe piaţa bursieră.

Lansarea impresionantului telefon HTC One s-a reflectat într-un salt vizibil al veniturilor şi o creştere uşoară a profiturilor în cursul celui de-al  doilea trimestru al acestui an, însă trimestrul trei va fi unul dificil. Conform datelor publicate de către companie, cel de-al treilea trimestru va aduce o scădere a veniturilor la valori cuprinse între 1,67 şi 2 miliarde de dolari, mai mici decât cele 2,5 miliarde de dolari estimate de analişti şi mai mici cu 30 de procente decât cele obţinute acum trei luni. HTC afirmă că performanţele financiare ale modelului One au fost mai bune decât cele ale modelelor de vârf de anul trecut, însă se pare că acest lucru nu a fost îndeajuns.

Mai gravă este însă dispariţia profitului, compania estimând, în cel mai fericit caz, un profit nul, scenariul pesimist estimând o marjă operaţională negativă de -8%. Conform declaraţiilor companiei, cauzele acestor rezultate financiare slabe sunt costurile crescute, slaba organizare internă şi pierderile determinate de lichidarea stocurilor de terminale vechi aflate în canalele de distribuţie.

Compania afirmă că rezultatele trimestrului următor vor marca o revenire datorită reorganizărilor interne, creşterii producţiei pentru modelul One şi apariţia modelului One Mini, care va acoperi cererea  pe zona mid-range, unde HTC nu a mai avut nici un model competitiv de la finele anului trecut.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News