HTC U11 Life: pentru fanii Android-ului „curat” [REVIEW]

25.01.2018
HTC U11 Life: pentru fanii Android-ului „curat” [REVIEW]
Design, construcţie, ergonomie şi specificaţii

Producătorul de smartphone-uri HTC este în prezent într-o poziţie nu foarte bună pe piaţa de smartphone-uri. În timp ce multe dintre modelele sale sunt la fel de capabile precum cele ale concurenţei, acestea nu se vând la fel de bine, compania fiind nevoită anul trecut să vândă o întreagă divizie către Google pentru a mai limita pierderile. Seria de dispozitive U11 pare însă să fie salvarea companiei, după un model original foarte bun, în special la capitolul foto. Avem acum la îndemână modelul U11 Life, o variantă mid-range a originalului, echipată însă cu Android 8.0 „curat” prin intermediul Android One. Este însă lipsa interfeţei Sense UI un avantaj sau un dezavantaj?

Design, construcţie, ergonomie

HTC U11 Life pare să fie realizat puţin înainte de apariţia noilor smartphone-uri cu display-uri înalte şi margini subţiri, însă acesta a debutat pe piaţă alături de HTC U11+, modelul cu ecran edge-to-edge al companiei. Pe partea din faţă putem observa margini groase deasupra şi sub display, în partea de jos fiind amplasat şi un senzor de amprentă. Este ciudat însă faptul că în partea de jos, telefonul are mai mult spaţiu decât este necesar. Butoanele capacitive sunt amplasate de-o parte şi de alta a senzorului de amprentă, iar deasupra lor avem câţiva milimetri buni de spaţiu gol până la display. În partea de sus avem un difuzor pentru apeluri de dimensiuni destul de mici în comparaţie cu alte telefoane de pe piaţă şi o cameră frontală cu un senzor destul de mare.

Spatele dispozitivului aduce aminte foarte bine de design-ul lui HTC U11 din vara anului trecut, cu o suprafaţă de sticlă curbată foarte plăcută atingerii. Aceasta este însă extrem de reflectivă şi este un adevărat magnet de amprente. De asemenea, curburile de la marigni fac acest telefon foarte alunecos, în special când luăm în calcul că şi marginile metalice sunt rotunjite. Camera principală este singurul element important de pe spatele telefonului, logo-urile HTC şi Android One fiind amplasate sub acesta. Interesant este că HTC nu a protejat îmbinarea dintre sticlă şi metal cu plastic, care ar putea absorbi şocurile pentru a evita mici accidente, deci scăparea telefonului pe o suprafaţă dură garantează spargerea cel puţin a unei părţi din sticlă. Recomandăm utilizarea telefonului alături de o husă protectoare.

HTC a renunţat la jack-ul de căşti încă din 2016, deci nu ne aşteptam ca acesta să se întoarcă. Singurele elemente pe care le găsim pe lateralele telefonului sunt butoanele pentru volum şi butonul „power” pe partea din dreapta, locaşul pentru cartele SIM şi card microSD din partea de sus şi un port USB Type-C în partea de jos, însă alinierea lui la dreapta pe muchia telefonului este cel puţin ciudată. Un avantaj peste alte telefoane mid-range premium al lui U11 Life este rezistenţa la apă şi praf, ceva ce vedem în general doar pe smartphone-uri high-end.

Specificaţii

  • Ecran: 5,2”, IPS, 1.920 x 1.080 pixeli, Gorilla Glass 3
  • Sistem de operare: Android 8.0 AOSP
  • Chipset: Snapdragon 630
  • Procesor: octa-core (8 x Cortex-A53 la 2,2 GHz)
  • Procesor grafic: Adreno 508
  • RAM: 3 GB
  • Memorie: 32 GB
  • Card: da
  • Date: HSPA, LTE
  • WiFi: 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band
  • Bluetooth: 5.0, A2DP, LE
  • USB: USB Type-C
  • Cameră foto: 16 MP, F/2.0, detecţie de fază, flash LED
  • Filmare video: 4K (3840 x 2160 @ 30 FPS)
  • Cameră foto frontală: 16 MP, f/2.0, filmare 1080p (1.920 x 1.080 pixeli)
  • Baterie: Li-Po 2.600 mAh
  • Dimensiuni: 149,1 x 72,9 x 8,1 mm
  • Greutate: 142 grame
  • Altele: senzor de amprentă, rezistenţă la apă şi praf IP67, căşti USonic cu anularea zgomotului de fundal incluse în pachet, Edge Sense
Ecran, performanţă şi autonomie

Ecran

HTC obişnuieşte să includă panouri de calitate în smartphone-urile sale premium, iar cel de pe HTC U11 Life nu se abate de la această regulă. Din păcate însă, în ultimii câţiva ani, producătorii au început să integreze ecrane mult mai luminoase decât pe cel prezent pe telefonul de faţă. În timp ce majoritatea telefoanelor pe setarea maximă parcă încep să îţi „ardă retina”, HTC U11 Life este mult mai modest. Acest lucru înseamnă că în anumite situaţii în care lumina soarelui bate direct în display, acesta ar putea fi mai greu de folosit.

Setarea de luminozitate automată reuşeşte însă să găsească întotdeauna un nivel acceptabil al luminozităţii în restul situaţiilor de utilizare. Fiind un panou IPS, acesta oferă culori naturale şi unghiuri de vizibilitate largi, însă atunci când telefonul este mişcat pe axa verticală, culorile pot prinde o tentă gălbuie la un unghi foarte mare. În utilizare normală acest lucru nu deranjează, însă este ceva ce rareori întâlnim la panouri IPS, în general ecranele OLED fiind cele care schimbă culorile atunci când sunt privite din anumite unghiuri.

Performanţă

Chipset-ul Snapdragon 630 este unul dintre preferatele noastre, oferind un balans foarte bun între performanţă şi preţ. Telefoanele bazate pe acesta nu suferă de pe urma încetinirilor în aplicaţii sau în meniurile sistemului de operare Android, în timp ce majoritatea jocurilor 3D sunt optimizate foarte bine pentru a rula alături de cipul grafic Adreno 508. Modelul U11 Life testat de noi era echipat cu 3 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare, suficient pentru câteva jocuri şi fotografii, însă HTC oferă şi o variantă cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare pentru cei care au nevoie de mai mult. Din fericire, există un slot microSD, care poate găzdui carduri de memorie de până la 256 GB.

Experienţa cu U11 Life a fost una foarte pozitivă din punct de vedere al performanţei, telefonul refuzând să se îngreuneze, indiferent de numărul aplicaţiilor rămase în fundal. Desigur, hardware-ul este ajutat şi de faptul că sistemul de operare este complet curat, fără nicio aplicaţie în plus şi fără personalizări de interfaţă din partea HTC. Dacă nu avea logo-ul HTC pe el, acest telefon ar putea fi integrat cu succes în gama Pixel sau răposata gamă Nexus, ca un telefon mid-range dedicat fanilor Androidului curat.

Cele câteva teste de performanţă pe care le-am rulat confirmă ceea ce ştiam deja. Telefonul nu se ridică nici la jumătatea performanţei noilor smartphone-uri high-end din 2017, însă nici nu trebuie. Chipset-ul său îi permite să filmeze la rezoluţie 4K, display-ul Full HD este mai mult decât de ajuns pentru consumul de conţinut pe diagonala de 5,2”. Desigur, în comparaţie cu alte telefoane cu design mai modern, dimensiunile ecranului lui U11 Life sunt destul de mici, corpul acestuia fiind similar în dimensiuni cu iPhone X şi Galaxy S8.

Autonomie

Când vine vorba despre autonomie, U11 Life nu este un campion, însă nici unul dintre cele mai ineficiente telefoane pe care le-am testat. Acesta este undeva la mijloc, depăşind pragul psihologic de o zi de utilizare cu mai multe conturi de social media şi căsuţe de e-mail configurate. Cu toate acestea, rareori va atinge două zile de utilizare în aceste condiţii, motivul fiind în principal acumulatorul de dimensiuni destul de mici pentru o configuraţie Android. Din fericire, bateria se încarcă destul de repede, chiar dacă nu este specificată nicăieri compatibilitatea cu standardul QuickCharge de la Qualcomm.

Software, camera foto şi concluzii

Software

Când vine vorba despre software-ul lui HTC U11 Life, nu sunt foarte multe de spus, întrucât vorbim despre unul dintre cele mai „curate” telefoane cu Android. Acesta este livrat strict cu aplicaţiile standard de la Google pre-instalate, iar interfaţa este neatinsă de personalizări. În ultimii câţiva ani, interfaţa Google a început să rămână în urmă în termeni de design faţă de ceea ce dezvoltă Samsung de exemplu, animaţiile, modul de afişare al pictogramelor şi sertarul de aplicaţii fiind bazate foarte mult pe culoarea albă, ceva puţin prea simplist pentru o parte dintre utilizatori.

Singurul lucru pe care l-am observat că a fost adăugat peste Android este compatibilitatea cu funcţia Edge Sense, accesibilă prin strângerea dispozitivului în mână. Am întâlnit prima dată această funcţie pe HTC U11, iar funcţionalitatea de pe U11 Life nu s-a schimbat. Aceasta poate fi configurată pentru a accesa anumite funcţii sau aplicaţii şi poate fi calibrată pentru a se activa la strângeri mai puternice sau mai slabe. Fără o husă pe telefon însă, nu am recomanda utilizarea ei, dispozitivul fiind prea alunecos. Nu ar fi exclusă alunecarea telefonului din mână la o strângere mai slabă.

Câteva mici neajunsuri ale software-ului Google nepersonalizat sunt însă prezente pe U11 Life, acestea fiind întâlnite şi pe dispozitivele Nokia testate anul trecut. Senzorul de amprentă se activează în buzunar singur de multe ori. După zece încercări „eşuate” de autentificare, este necesară introducerea PIN-ului pentru deblocare, iar acest lucru se întâmplă puţin cam des. De asemenea, PIN-ul necesită şi apăsarea butonului OK după introducere, un pas în plus care nu se regăseşte pe telefoanele cu Android personalizat.

Un avantaj faţă de alte telefoane de pe piaţă datorat software-ului fără personalizări este accesul rapid la actualizări. Telefoanele din programul Android One primesc actualizări de securitate printre primele, alături de cele mai noi variante ale aplicaţiilor şi serviciilor Google. În momentul redactării acestui review, U11 Life avea instalat software-ul de securitate de la 1 decembrie 2017 pe versiunea de Android 8.0.0 şi a primit pe perioada testării şi actualizarea pentru luna ianuarie. Nu ar fi ieşit din comun să presupunem că U11 Life va primi actualizare la Android 8.1 şi eventualul Android 9.0 în următorul an.

Camera foto

La capitolul foto, HTC U11 Life nu ar părea să impresioneze din punct de vedere al performanţei, dacă ne uităm strict pe specificaţii. Avem de a face cu două camere foto cu senzori de 16 megapixeli şi obiectiv cu diafragmă f/2.0, niciuna cu stabilizare optică. Senzorii de 12 megapixeli au fost norma în ultima vreme, întrucât beneficiau de subpixeli mai mari, lucru care asigură un zgomot de imagine redus şi captarea unei cantităţi mai mari de lumină.

Din fericire, software-ul Google este cel care ajută în această situaţie, aplicaţia de cameră oferind o procesare foarte bună. Imaginile pe care le vedem în momentul declanşării înregistrării nu sunt tocmai relevante pentru rezultatul final, acesta fiind procesate în fundal înainte de a fi înregistrate. În lumină naturală, imaginile sunt neaşteptat de bune pentru un telefon care nu beneficiază de un senzor foto premium şi nici de stabilizare optică.

Pe timp de noapte, se vede însă limitarea tehnologică a senzorului. În primul rând, densitatea mare de pixeli într-un spaţiu mic duce la un zgomot de imagine foarte pronunţat, în timp ce diafragma cu deschidere f/2.0 nu lasă destulă lumină să pătrundă, lucru care duce şi la o focalizare mai lentă şi de multe ori incorectă. Imaginile pe timp de noapte sunt afectate şi de lipsa stabilizării optice, însă aceasta nu este la fel de accentuată ca în cazul altor telefoane care nu dispun de un astfel de sistem.

Per total, performanţa foto a lui U11 Life este decentă pentru preţul la care este listat, însă nu va putea concura cu modele mai scumpe. Desigur modelele U11 standard şi U11+ vor oferi fotografii la o calitate mult superioară.

Concluzii

U11 Life este un telefon foarte ciudat având în vedere piaţa de smartphone-uri din zilele noastre. Avem de a face cu un dispozitiv cu un design „conservator” şi hardware de medie performant, echipat cu un sistem de operare Android „curat”. Ca o alternativă la alte dispozitive cu design modernizat, singurul său avantaj real este software-ul datorat programului Android One. Desigur, Adevăratul model mid-range premium al seriei U11 este nou anunţatul U11 EYEs, care este momentan disponibil doar în China şi pe care ne-am dori să îl vedem mai îndeaproape în viitorul apropiat. U11 Life rămâne astfel un smartphone care a venit pe piaţă probabil prea târziu, dar care poate atrage un anumit tip de public, pasionat mai degrabă de sistemul de operare de la Google decât de brandul HTC.

Părţi pozitive

Vine echipat cu Android „curat”
Este construit din materiale de calitate
Destul de performant pentru uz normal la parametri opimi
Include căşti USonic în pachet

Părţi negative

Design-ul este puţin învechit
Camera foto nu beneficiază de stabilizare optică