Huawei cere preţul unui întreg iPhone 11 Pro pentru înlocuirea ecranului de pe Mate X

20.11.2019
Huawei cere preţul unui întreg iPhone 11 Pro pentru înlocuirea ecranului de pe Mate X

Huawei Mate X este disponibil momentan doar în China, însă este foarte posibil ca acest model să ajungă şi în magazinele din Europa în următoarele câteva săptămâni sau luni. Desigur, ceilalţi producători care au lansat sau prezentat deja telefoane pliabile au dat deja tonul preţurilor ridicate, atât pentru cumpărare, cât şi pentru eventualele reparaţii ale dispozitivelor, însă Huawei pare să dorească locul întâi şi la această categorie. Nu numai că un Mate X costă echivalentul a 2.400 de dolari, însă preţul de reparaţie al ecranului este echivalent cu cel al unui iPhone 11 Pro nou.

Utilizatorii de Huawei Mate X vor avea de scos din buzunar o sumă colosală dacă reuşesc să deterioreze ecranul pliabil al telefonului, ecran care de altfel este şi mult mai expus decât pe Galaxy Fold sau pe noul Motorola Razr. Desigur, acesta este la fel de fragil precum celelalte, fiind protejat cu o suprafaţă din plastic, însă problema este că acesta va putea fi cu uşurinţă zgâriat în buzunar sau deteriorat imediat, în cazul în care telefonul cade pe jos.

Astfel, cei care luau în considerare cumpărarea unui astfel de dispozitiv, în speranţa că vor putea avea grijă de el, ar putea să stea totuşi departe, întrucât înlocuirea ecranului costă 7.080 yuan, echivalentul a 1.000 de dolari americani, cât costă şi cel mai nou şi mai puternic iPhone 11 Pro de la Apple. Partea şi mai proastă este că nici nu poţi ataşa o protecţie de ecran, întrucât acesta trebuie să poată fi pliat de câteva sute de mii de ori, iar o folie s-ar dezlipi imediat.

Din fericire, costurile pentru alte operaţiuni sunt chiar suportabile, ba chiar mult mai mici decât ale concurenţei. De exemplu, înlocuirea bateriei costă 40$, capacul de pe spatele telefonului costă 50 de dolari, modulul de cameră costă 100 de dolari şi întreaga placă de bază 500 de dolari.

Este destul de clar că Huawei nu a lansat Mate X pentru a vinde volume mari, ci pentru a demonstra ceea ce este posibil cu tehnologia din prezent. Ecranul pliabil este foarte scump în continuare, iar probabil că producţia limitată de astfel de panouri duce la costuri atât de mari de producţie. Acest trend va continua însă cel puţin încă un an sau doi, până când fabricile de panouri OLED vor avea capacitatea de a produce mai multe unităţi şi până când companiile vor putea în consecinţă să scadă preţurile pentru a atrage cât mai mulţi utilizatori spre acest concept de dispozitiv.

Totuşi, în comparaţie cu Galaxy Fold, al cărui display costă 600 de dolari şi cel al Motorola Razr, al cărui display costă 300 de dolari, costul de reparaţie pentru Huawei Mate X este ieşit din comun.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult