Huawei Mate 30 ar putea avea cea mai rapidă tehnologie de încărcare wireless întâlnită până acum la un smartphone

Galaxy Note 10 a spart gheaţa, fiind primul smartphone care suportă încărcare wireless folosind o putere mai mare de 15W,  dar asta nu înseamnă că am atins deja limitele acestei tehnologii.

În timp ce unele studii arată că încărcarea wireless a telefoanelor mobile ar putea fi dăunătoare acumulatorului, în sensul reducerii duratei de viaţă, asta nu împiedică producătorii smartphone să forţeze limitele tehnologiilor disponibile. După Samsung, cei de la Huawei fac următorul pas echipând viitorul flagship Mate 30 cu un modul pentru încărcare wireless capabil să preia o putere de până la 25W. Spre comparaţie, rivalul Xiaomi Mi 9 este proiectat pentru o putere maximă de 20W în modul wireless.

Spre comparaţie, în modul de încărcare cu fir, cea mai mare putere furnizată prin cablu USB-C este 45W, recordul aparţinând modelului Galaxy Note10+. Însă din motive ce ar putea ţine de posibile probleme cu fiabilitatea acumulatorilor pe care Samsung încearcă să le evite, adaptorul AC inclus în pachetul cu accesorii nu este un model de 45W. În schimb, posesorii de telefoane Note10+ trebuie să plătească 50 de dolari pentru achiziţionarea adaptorului oferit ca accesoriu opţional.

Programate pentru lansare în data de 19 septembrie, noile modele Huawei Mate 30 şi Mate 30 Pro vin echipate cu chipsetul high-end Kirin 990. Pe lista dotărilor încă neconfirmate oficial ar putea intra o cameră foto principală cu doi senzori de 40MP, alături de un al treilea senzor optic inclus pentru funcţii avansate de fotografiere. La partea din faţă, pe Mate 30 Pro vom găsi un ecran OLED de 6.71 inch cu rată de refresh la 90Hz, decupat la partea de sus. Pachetul cu accesorii ar urma să includă un adaptor AC capabil să furnizeze până la 55W prin cablul USB-C, dar e de aşteptat ca adaptorul pentru încărcare wireless să fie propus ca accesoriu opţional.

 

publicitate