Huawei P40 apare în versiune non-Pro, ilustrat cu sistem triple-camera şi fără ieşire pentru căşti

Autor: Aurelian Mihai 15.01.2020
Huawei P40 apare în versiune non-Pro, ilustrat cu sistem triple-camera şi fără ieşire pentru căşti

Chiar dacă succesul în pieţele non-asiatice este mai greu de obţinut fără acces la pachetul de servicii Google, Huawei nu renunţă la dezvoltarea unei game complete de telefoane cu Android. Încadrate la categoria flagship, modelele P40 şi P40 Pro apar deja în randări neoficiale, afişând un design îndrăzneţ.

Marcând o schimbare de direcţie pentru flagship-urile companiei, Huawei înlocuieşte display-ul decupat la partea de sus cu o alternativă perforată, ce poziţionează camera două lentile în colţul din stânga ale ecranului.

Pentru noua serie P40, Huawei pune mai mult accent pe îngustarea ramei lăsate în jurul ecranului, însă lasă aproape neschimbată rama din aluminiu vizibilă pe conturul carcasei. Aici găsim în continuare taste fizice pentru funcţiile Power şi Volum. Lângă grila pentru difuzor poziţionată la partea de jos mai poate fi observat doar conectorul USB-C, Huawei renunţând la ieşirea pentru căşti de tip jack 3.5mm pentru a face posibilă obţinerea unei carcase ceva mi subţire.

Din păcate, camera foto principală rămâne destul de mult înălţată peste spatele perfect plat, acest compromis fiind necesar pentru acomodarea senzorului principal de 52MP, camera ultra-wide-angle cu unghi de vizibilitate de 107° şi modulul telephoto cu zoom optic 3X. Mai este loc şi pentru un blitz LED dual-tone, aşezat lângă brandingul Leica. Potrivit zvonurilor, noua cameră foto oferă capabilităţi îmbunătăţite pentru captură pe timp de noapte şi alte funcţii interesante încă nedezvăluite.

Pe lista preliminară cu specificaţii apare chipsetul Kirin 990 preluat de la Huawei Mate 30 Pro, 8GB memorie RAM şi 128GB memorie internă, neexpandabilă. Pachetul cu accesorii ar urma să includă şi un adaptor AC cu putere de 40W. Huawei P40 suportă încărcare wireless şi include modul reverse charging, putând alimenta alte dispozitive folosind rezerva din acumulatorul propriu.

Huawei va livra noul smartphone împreună cu versiunea Android 10 în interpretare EMIU 10. Din păcate, prezenţa pachetului Google Apps nu este deloc garantată, cât timp conflictul purtat cu autorităţile americane rămâne nerezolvat.

 

Tags: