Huawei P40 şi P40 Pro ar putea fi lansate cu două sisteme de operare în dual-boot: Android 10 şi Harmony OS

Lansarea modelelor Mate 30 şi Mate 30 Pro fără aplicaţii Google a fost doar o soluţie de criză pentru o problemă mai mare pe care Huawei o are în prezent. Chiar dacă momentan compania pare să aleagă să continue să folosească platforma Android, chiar şi fără Play Store, în viitor, aceasta ar putea alege o altă soluţie. Conform unor zvonuri recente, modelele Huawei P40 ar putea fi primele modele ale companiei care vor rula Harmony OS.

Conform unui cunoscut „leaker” de pe Twitter, care administrează contul „Teme”, Huawei P40 şi P40 Pro nu numai că vor rula Harmony OS din fabrică, însă vor avea şi opţiunea de a rula EMUI 10, bazat pe Android 10, aceeaşi versiune pe care o regăsim şi pe seria Mate 30. Practic, telefoanele vor  beneficia de funcţionalitate dual boot, însă niciunul nu va rula aplicaţii de la Google.

În timp ce utilizatorii de telefoane Huawei se vor simţi mai confortabili cu EMUI 10, Huawei poate spera ca uniii dintre ei să încerce noul său sistem de operare proprietar. Cel mai probabil, acesta nu va fi într-un stadiu de finisare final, iar multe dintre funcţiile pe care ne-am obişnuit să le primim de la un telefon ar putea lipsi, însă pre-instalarea Harmony OS ar putea oferi o bază bună de utilizatori care să testeze şi să ofere feedback pentru a-l putea îmbunătăţi.

 

 

Deşi Harmony OS a fost anunţat în luna august, compania l-a prezentat drept un sistem de operare pentru dispozitive de tip „Smart Home”, precum televizoarele Honor şi Huawei anunţate de curând. Acest sistem de operare nu a fost gândit de la început pentru smartphone-uri, iar adaptarea sa la un mod de utilizare mobil ar putea dura o perioadă destul de lungă, pentru a putea ajunge la un nivel de funcţionalitate comparabil cu iOS şi Android.

Vom vedea în ce direcţie doreşte Huawei să meargă cu Harmony OS în curând, întrucât lansarea dispozitivelor din seria P40 este aşteptată în primăvara anului viitor, probabil în martie sau aprilie.