iFixit: iPhone 11 Pro Max este mult mai uşor de reparat acasă decât un Galaxy Note10+

23.09.2019
iFixit: iPhone 11 Pro Max este mult mai uşor de reparat acasă decât un Galaxy Note10+

Se pare că Apple nu a reuşit doar să facă nişte telefoane mai puternice, echipate cu două sau chiar trei camere foto mai performante decât în anii trecuţi, însă noile dispozitive sunt şi relativ uşor de reparat acasă, în cazul unor operaţiuni mai simple. iFixit a lansat mult aşteptatul său ghid de dezasamblare al lui iPhone 11 Pro Max şi a dat un verdict: este un proces cam la fel de complex precum în cazul lui iPhone XS Max, însă semnificativ mai simplu de reparat decât un Samsung Galaxy Note10+ 5G.

Conform ghidului de dezasamblare, iPhone 11 Pro Max oferă acces relativ simplu la cele mai des schimbate componente din telefoane: la display şi la baterie. Ecranul poate fi scos rapid, fiind prins doar în două şuruburi, puţin adeziv pe laterale, care ajută la rezistenţa la apă şi praf la standardul IP68, şi în câţiva conectori de pe placa de bază. Aceasta este prima componentă care este scoasă în cazul oricărei proceduri de reparaţii şi se schimbă fără modulul frontal de cameră + senzori.

Apoi, bateria are doi conectori pe placa de bază şi bande adezive care se dezlipesc uşor atunci când sunt trase de sub aceasta. Singurul inconvenient este necesitatea de a scoate mai întâi modulul de vibraţii „Taptic Engine”, întrucât acesta este cumva poziţionat deasupra bateriei. În rest, telefonul este relativ modular. Camerele foto de pe spate pot fi schimbate doar împreună, camera frontală se scoate „la pachet” cu modulul TrueDepth care permite recunoaşterea facială 3D prin Face ID, în timp ce port-ul de încărcare Lightning este integrat în placa din partea de jos.

Desigur, există şi câteva părţi mai puţin pozitive în procesul de dezasamblare. Apple foloseşte şuruburi proprietare de mai multe tipuri şi mărimi, fiind necesară o trusă de scule realizată special pentru asta, în timp ce adezivul din jurul display-ului necesită încălzire pentru a putea fi înlocuit. De asemenea, cea mai complexă reparaţie, cea a spatelui de sticlă, este la fel de grea ca şi în cazul iPhone X sau XS. Este necesară „golirea” întregului telefon de componente şi mutarea lor într-o nouă carcasă, un proces minuţios şi complicat.

De altfel, Apple nici nu oferă acest serviciu de reparaţie individual. Înlocuirea sticlei de pe spate intră la categoria „alte reparaţii” şi costă aproximativ 640 de euro pentru modelul iPhone 11 Pro Max şi 590 euro pentru iPhone 11 Pro. Modelul iPhone 11 costă 430 euro de reparat. Pentru fiecare dintre aceste modele, înlocuirea spatelui costă mai mult decât jumătate din valoarea celui mai ieftin model din fiecare gamă în parte.

iFixit a oferit nota 6/10 pentru uşurinţa în reparaţii pe iPhone 11 Pro Max, faţă de 3/10 cât a luat concurentul principal de pe piaţă, modelul Galaxy Note10+  de la Samsung. În comparaţie, FairPhone 3, telefonul realizat special pentru a fi desfăcut şi reparat a luat nota 10/10.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult