LG G Flex va fi lansat săptămâna viitoare în Coreea de Sud, în România ajunge din decembrie

LG G Flex va fi lansat săptămâna viitoare în Coreea de Sud, în România ajunge din decembrie

La sfârşitul lunii trecute, LG a prezentat noul său telefon G Flex, acesta fiind primul model cu ecran curbat şi panou flexibil al companiei şi cel de-al doilea telefon de acest tip anunţat până acum. Deşi disponibilitatea lui a fost neclară până în acest moment, acum ştim că G Flex va fi lansat în Coreea de Sud în cursul săptămânii viitoare şi va ajunge în România în luna decembrie.

Noul LG G Flex oferă un ecran masiv cu o diagonală de 6”, însă acesta oferă doar o dezamăgitoare rezoluţie de 1280 x 720 pixeli. Trebuie remarcat faptul că LG, care este un producător important şi un susţinător constant al ecranelor IPS, a ales de data aceasta un panou OLED care se remarcă prin substratul de plastic folosit în locul sticlei si matricea RGB de subpixeli. Dincolo de rezoluţia ecranului, noul LG G Flex oferă ceea ce ne-am aştepta de la un model de vârf, adică un cip Qualcomm Snapdragon 800, 2 GB de memorie RAM, 32 GB de memorie internă extensibilă, Wi-Fi 802.11ac, o baterie cu o capacitate de 3500 mAh şi o cameră foto cu senzor de 13 MP.

După cum ştim deja, sufixul „Flex” din denumire nu este doar o aluzie stângace la flexibilitatea panoului, carcasa telefonului putându-se deforma uşor dacă este apăsată suficient de puternic. Nu este prea clar cât de util va fi acest truc tehnologic dincolo de situaţiile în care reuşiţi să uitaţi telefonul pe scaun şi să vă aşezaţi pe el, însă este un aspect interesant care merită să fie menţionat.

LG G Flex îşi va face debutul pe piaţa sud-coreeană în cursul săptămânii viitoare la un preţ de 999.900 won, adică aproximativ 700 de euro. Telefonul va fi disponibil însă şi pe pieţele internaţionale, reprezentaţii locali ai companiei LG afirmând că acesta va ajunge în România undeva în cursul lunii decembrie. Preţul la care acesta va fi disponibil în magazinele noastre nu este însă cunoscut în acest moment. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News