Mate 20 Pro şi Mate 20 X: ultimele detalii neoficiale înainte de lansare - unboxing şi fotografii spion

În această seară, Huawei va lansa noua gamă de dispozitive Mate 20, flagship-urile pentru sfârşitul de an ale companiei. Se pare însă că cel puţin o unitate de Mate 20 Pro a ajuns în mâinile unui utilizator din Estonia, care a şi realizat un clip de unboxing, care prezintă design-ul exterior al telefonului. După cum era de aşteptat, acesta arată exact ca în fotografiile neoficiale, iar senzorul de amprentă din display este astfel confirmat şi demonstrat pe îndelete.

Mate 20 Pro de la Huawei va fi un smartphone echipat cu tot ceea ce este necesar pentru a oferi o experienţă de utilizare completă, dacă acest clip se dovedeşte a fi real. Vine cu un ecran foarte mare (se zvoneşte o diagonală de 6,9”), cu decupaj în partea de sus pentru găzduirea unui sistem de recunoaştere facială similar cu True Depth de pe iPhone X/XS, un sistem triple camera îmbunătăţit faţă de cel de pe P20 Pro şi un acumulator mare, care să ofere autonomie de top.

Display-ul ascunde un senzor de amprentă, în timp ce spatele din sticlă ar trebui să ofere acces la încărcare wireless. De asemenea, chipset-ul Kirin 980 promite cea mai înaltă performanţă de pe piaţă, fiind realizat folosind noul proces de fabricaţie pe 7 nm. Spatele modelului prezentat în acest unboxing foloseşte două nuanţe, un albastru închis şi negru, pentru realizarea unui efect de degrade foarte plăcut.

Acum că ştim cum arată telefonul, nu trebuie decât să aşteptăm anunţul oficial, pentru a afla şi alte detalii oficiale, în special la capitolul software, unde Huawei lucrează foarte mult în ultima perioadă.

Se pare că va exista şi o versiune superioară în gama Mate 20. În timp ce modelul Mate 20 standard este aşteptat cu specificaţii hardware mai modeste decât Mate 20 Pro, Mate 20X, un model orientat către gameri şi utilizatori din mediul business, pare să nu facă compromisuri. Acesta va merge în direcţia Galaxy Note, oferind un stylus în pachet, cu un ecran OLED foarte mare, de 7,21” şi configuraţii cu 8 GB RAM şi 512 GB stocare.

Curios este însă faptul că Mate 20 X nu vine cu senzor de amprentă în display, acesata fiind poziţionat pe partea din spate, sub cameră.