Meizu lansează smartphone-urile PRO 7, cu display secundar AMOLED pe spate

27.07.2017
Meizu lansează smartphone-urile PRO 7, cu display secundar AMOLED pe spate

Meizo PRO 7 a apărut în diverse imagini neoficiale în ultimele săptămâni, iar acum compania chineză a dezvăluit în mod oficial detaliile complete despre acesta. Se pare că telefonul va fi livrat cu un display secundar AMOLED pe partea din spate, o caracteristică evidentă încă din primele fotografii spion care au ajuns pe internet. Alături de PRO 7, compania va oferi şi o versiune PRO 7 Plus, cu ecran mai mare.

Noul PRO 7 de la Meizu vine cu un design inovator pe partea din spate, cele două camere foto cu senzori de 12 megapixeli (Sony IMX386) fiind amplasate fix deasupra display-ului AMOLED de 2”. Acesta din urmă va oferi funcţie de oglindă atunci când camera este pornită, iar în rest va afişa notificări şi va oferi scurtături către câteva dintre funcţiile mai avansate ale telefonului. Pe partea din faţă, Meizu a optat pentru un senzor foto de 16 megapixeli, care beneficiază de un algoritm avansat pentru îmbunătăţirea fotografiilor în condiţii de iluminare precară.

Sub carcasa din aluminiu, PRO 7 beneficiază de chipset-uri MediaTek Helio P25, 4 GB memorie RAM, 64 GB spaţiu de stocare (pe format eMMC) şi găzduieşte un display Full HD Super AMOLED de 5,2”. Modelul PRO 7 Plus vine însă cu un procesor mai puternic, modelul Helio X30 de la MediaTek, 6 GB memorie RAM, 64 sau 128 GB spaţiu de stocare pe format UFS 2.1 şi un ecran de 5,7” cu rezoluţie QHD. Modelul mic beneficiază de un acumulator de 3.000 mAh, în timp ce varianta Plus vine cu acumulator de 3.500 mAh.

Cele două modele vor intra pe piaţă la preţuri competitive. În China, Meizu PRO 7 va costa 2.880 yuan, echivalent cu 430 de dolari americani, în timp ce modelul Meizu PRO 7 Plus va costa 3.580 yuan, echivalent cu 530 dolari. Modelul cu 128 GB spaţiu de stocare costă 4.080 yuan, adică aproximativ 600 de dolari. Momentan lansarea celor două smartphone-uri este confirmată pentru China, Brunei, Cambodgia, Egipt, Franţa, Hong Kong, India, Israel, Italia, Kazakhstan, Myanmar, Noua Zeelandă, Rusia, Africa de Sud, Spania, Ucraina şi Vietnam. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult