Nokia X7 a fost lansat!

12.04.2011
Nokia X7 a fost lansat!

Nokia X7 este primul smartphone
multimedia
cu ecran de 4 inch din oferta
companiei, adresat unui public amator de divertisment şi distracţie
la drum.


Aşteptat încă din toamna anului trecut,
Nokia X7
este un smartphone din generaţia Symbian
^3
, construit într-o carcasă din oţel
inoxidabil
şi prevăzut cu ecran protejat de
Gorilla Glass, un tip de sticlă rezistent la
zgâriere şi lovire.

Ecranul capacitiv de 4 inch este de tip AMOLED
şi poate reda imagini la rezoluţie 640 x 360
pixeli
. Filmele 720p şi pozele obţinute cu camera
foto de 8 MP
sunt redate pe ecranul telefonului folosind o
paletă de 16 milioane de culori. Cât despre camera foto, aceasta
oferă autofocus şi dispune de blitz
dual-LED.

Nokia X7 dispune de 350 MB memorie
internă
şi este livrat împreună cu un card microSD
de 8GB
(deşi suportă capacităţi de până la 32GB).

Opţiunile pentru conectivitate includ o interfaţă WiFi
802.11 b/g/n, Bluetooth 3.0 cu A2DP,
respectiv
compatibilitate 2G/3G, GPRS şi EDGE.


Pentru multimedia avem un conector pentru căşti cu mufă
jack 3.5mm, un sistem audio integrat cu
patru difuzoare,
modul radio FM şi
player media cu suport pentru fişiere audio
MP3, WMA şi eAAC, respectiv conţinut video
comprimat DivX, XviD, WMV şi
H.264.

Modulul GPS integrat adaugă camerei foto suport
pentru geotagging şi permite transformarea
telefonului într-un sistem de navigaţie, folosind aplicaţia
Ovi Maps.

Printre aplicaţiile instalate mai putem găsi clientul de
mesagerie Nokia Email, respectiv Nokia
Social,
pentru accesarea reţelelor de socializare Twitter
şi Facebook.

La capitolul jocuri avem Asphalt 5 HD şi
Galaxy on Fire HD, la care putem adăuga numeroase
alte titluri descărcate din
Ovi Store
.

X7 măsoară 119.7 x 62.8 x 11.9
mm
şi cântăreşte 146 grame, o greutate
rezonabilă pentru un smartphone cu ecran de 4 inch şi carcasă
metalică, în care este inclusă şi bateria Li-Ion de 1300 mAh.

Nokia X7 va ajunge în magazine în această
primăvară, încadrat la un nivel de preţ începând cu 380
euro.

Pentru mai multe poze cu acest smartphone,
accesaţi
galeria
Nokia X7
din secţiunea Multimedia a site-ului
go4it.ro.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News