Nokia 8 Sirocco review: un flagship întârziat

Nokia 8 Sirocco review: un flagship întârziat
Construcţie, design, ergonomie şi specificaţii

HMD Global a reuşit în doar un an să aducă Nokia pe locul al cincilea în topul celor mai bine vândute branduri de smartphone-uri din Europa, depăştind companii precum LG, HTC, Google sau OnePlus. Compania a ajuns pe această poziţie cu modele mai ieftine decât ale concurenţei, majoritatea oferind hardware de medie, toate însă bine construite şi cu actualizări software la zi. A venit momentul să vedem ce poate face „noul Nokia” şi pe piaţa de modele premium cu Nokia 8 Sirocco, de departe cel mai impresionant dispozitv pe care l-am întâlnit în gama de produse HMD Global.

Construcţie, design şi ergonomie

Noul smartphone Nokia de top păstrează numele modelului de top de anul trecut, însă acesta este prezentat ca o versiune „de lux” a acestuia. Adevărul este că la nivel de hardware intern nu sunt foarte multe diferenţe, însă la exterior totul este nou-nouţ. Spre diferenţă de ceilalţi producători de smartphone-uri, care au ales să micşoreze marginile dispozitivelor pe toate părţile şi au început să integreze tot felul de ecrane mai înalte sau decupate, HMD Global a preferat să nu se îndepărteze de formatul de display 16:9. Marginile laterale ale acestuia sunt curbate, într-o manieră similară mai degrabă cu Galaxy S6 decât noile S8 sau S9 de la Samsung. Deasupra şi sub display avem margini negre destul de subţiri, acestea fiind însă mai mari faţă de ce primim de la cele mai recente smartphone-uri de pe piaţă.

Construcţia lui Nokia 8 Sirocco este realizată însă aproape complet din sticlă curbată. Partea din spate este „întreruptă” doar de modulul dual camera ieşit în relief şi „accesoriile” sale, adică un blitz dual-tone şi un microfon, cât şi de senzorul de amprentă, care se pierde pe spatele lucios, conturul său fiind greu de găsit de cele mai multe ori. Acest sandviş de panouri din sticlă are la mijloc o ramă metalică foarte subţire, probabil cea mai subţire din câte am văzut până în prezent.

Astfel, butoanele de pe patea din dreapta sunt la fel de groase precum rama, acestea fiind doar puţin ieşite în relief, însă uşor de apăsat şi găsit fără să te uiţi la ele. Pe partea din dreapta nu găsim decât un slot pentru cartela sim, foarte bine ascuns în rama metalică, în timp ce pe latarale de jos avem doar orificiile pentru microfon şi difuzor, cât şi un port USB Type-C. Întrucât telefonul nu include un jack pentru căşti, HMD a inclus în pachet o pereche de căşti Type-C.

Şi că tot a venit vorba despre accesorii, Nokia 8 Sirocco vine şi cu o husă semi-transparentă din plastic dur, care are menirea de a proteja spatele telefonului şi lateralele. Pe lângă faptul că pe capacul din spate se pot strânge foarte repede amprente şi praf (deşi nu aşa multe precum pe alte modele, deci HMD a folosit un tratament oleofobic pe ambele părţi), telefonul este unul dintre cele mai alunecoase lansate vreodată. Simpla poziţionare a lui pe o suprafaţă uşor înclinată poate duce la alunecare, să nu mai vorbim despre momentele în care s-ar putea mişca pe masă din cauza vibraţiilor de la alerte. Husa este absolut necesară în utilizarea lui Nokia 8 Sirocco, în cazul în care doriţi să evitaţi accidentele nedorite.

Ca aspect general, noul smartphone Nokia iese în evidenţă, datorită design-ului neobişnuit. Nu numai că avem de a face cu un smartphone de top cu display 16:9 în 2018, însă acesta este mai lat decât modelele din prezent, amintind puţin de design-ul modelului Passport de la BlackBerry din urmă cu câţiva ani. Faptul că ecranul este foarte curbat pe laterale adaugă o „aromă” de Samsung, în timp ce marginile metalice îl fac să stea foarte bine în mână, acestea fiind pronunţate şi aderente. Un alt aspect interesant este faptul că telefonul ar putea fi folosit cu o singură mână mult mai confortabil decât alte telefoane care pot părea mai mici datorită faptului că sunt mai înguste, dar au ecrane mai înalte. iPhone X-ul personal se dovedeşte a fi mult mai complicat de utilizat, chiar dacă în utilizare acesta pare puţin mai mic. Pe Nokia 8 Sirocco nu am avut probleme în accesarea părţii de sus a ecranului pentru accesarea funcţiilor rapide sau notificărilor. Din păcate, toate aceste elemente de design dau impresia unui smartphone din altă generaţie, lansat parcă în urmă cu unul sau doi ani.

Specificaţii

  • Ecran: 5,5”, 2.560x 1.440 pixeli, P-POLED, Gorilla Glass 5
  • Sistem de operare: Android 8.1
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 835
  • Procesor: 4 x Kryo @ 2,5 GHz + 4 x Kryo @ 1,8 GHz
  • Procesor grafic: Adreno 540
  • RAM: 6 GB
  • Stocare: 128 GB
  • Card: nu
  • Date: LTE
  • WiFi: 802.11b/g/n/ac
  • Bluetooth: 5.0
  • USB: Type-C
  • Cameră foto: 12 MP: f/1.8 (1,4nm) + 13 MP f/2.6 (1,0nm), zoom optic 2X, detecţie de fază, optică ZEISS, blitz dual-led
  • Filmare video: UHD (3840 x 2160 @ 30 FPS)
  • Cameră foto frontală: 5 MP, f/2.0 (1,4nm), (filmare Full HD)
  • Baterie: 3.260 mAh (nedetaşabilă)
  • Dimensiuni: 140.9 x 73 x 7.5 mm
  • Senzori: proximitate, accelerometru, lumină ambiantă, giroscop, busolă
  • Altele: GPS, senzor de amprentă, radio FM, rezistenţă la apă IP67, încărcare wireless Qi

 

Ecran, performanţă şi autonomie

Ecran

Ecranul este punctul central al unui smartphone, iar cel de pe Nokia 8 Sirocco iese imediat în evidenţă. Acesta este realizat folosind tehnologia P-OLED, probabil panoul fiind produs de către LG. În timp ce Samsung a rezolvat câteva dintre problemele tehologiei OLED în ultimii ani, alţi producători încă au probleme cu procesul de fabricaţie. Astfel, ecranul de pe Nokia 8 Sirocco este foarte plăcut atunci când este privit direct din faţă, oferind culori plăcute, uşor saturate, însă nu exagerat şi o tentă de culoare rece.

Este evident însă că procesul de fabricaţie nu este destul de matur, întrucât marginile curbate suferă de pe urma schimbării culorilor, chiar şi în utilizare normală. În aplicaţii cu mult alb pe laterale, ecranul poate părea că are o tentă albăstruie pe ambele laterale, lucru care ar putea fi deranjant. De asemenea, atunci când telefonul este pe masă şi privit dintr-un unghi, tenta albăstruie este foarte pronunţată, iar culorile îşi pierd foarte mult din intensitate. Nu este o problemă la fel de gravă ca în cazul display-urilor TN, însă este evidentă şi poate fi considerată un dezavantaj faţă de concurenţă.

Nivelul maxim de luminozitate este însă foarte puternic, însă fiind vorba despre un panou OLED, probabil că nu este o idee foarte bună ca acesta să fie folosit, întrucât poate apărea efectul de burn-in, elementele de pe ecran rămânând imprimate pe suprafaţa acestuia. Cert este că telefonul poate fi folosit confortabil în lumină naturală, însă este recomandată utilizarea opţiunii „auto-brightness” pentru a evita utilizarea ecranului la luminozitate maximă.

În utilizare, marginile curbate pot duce la apăsări nedorite, ceva ce se poate întâmpla şi pe dispozitivele Samsung din ultimii ani, iar anumite elemente din interfaţă pot fi greu de apăsat dacă sunt poziţionate pe laterale. De asemenea, în jocuri, unele elemente sunt greu de văzut, întrucât pot fi poziţionate fix pe laterale. Curbura, alături de schimbarea culorilor la un unghi fac utilizarea acestui display mai puţin decât optimă în anumite situaţii. Probabil că utilizarea unui panou OLED plat ar fi rezolvat câteva dintre problemele lui Nokia 8 Sirocco, însă design-ul nu ar fi fost nici pe departe la fel de interesant.

Performanţă

Nokia 8 era deja un smartphone foarte performant, fiind echipat cu cel mai puternic hardware disponibil anul trecut. Pentru modelul Sirocco, HMD Global nu a prins valul din primăvară pentru integrarea noului chipset Snapdragon 845, însă modelul 835 este în continuare destul de performant pentru a oferi o experienţă de utilizare foarte bună în toate situaţiile posibile pe un smartphone. Singura limitare pe care am întâlnit-o este imposibilitatea de a filma în 4K la 60 de cadre pe secundă, ceva ce nici măcar Huawei P20 Pro nu poate face cu al său procesor Kirin 970.

Faţă de Nokia 8 „normal”, noul model primeşte însă ceva în plus. Avem de a face cu o configuraţie cu 6 GB memorie RAM standard, lucru care va permite mai multor aplicaţii să rămână deschise în fundal, fără a fi necesară repornirea lor. Cel mai probabil însă, majoritatea utilizatorilor nu vor vedea diferenţe mari de performanţă între aceste două modele.

Scorurile din testele de performanţă sugerează însă că HMD Global a făcut câteva optimizări sub „caroserie”, acestea fiind superioare celor de pe Nokia 8. Scorurile mai mari ar putea fi însă şi o consecinţă a trecerii de la Android 7.1.1, care era instalat din fabrică pe modelul de anul trecut, la Android 8.1.

 

Test Scor
3DMark Ice Storm Unlimited 42.122 puncte
3DMark Slingshot Extreme 3.635 puncte
PC Mark Work 2.0 7.260 puncte
AnTuTu 198.036 puncte
Basemark ES 3.1 824 puncte
GeekBench Single-Core: 1.723 / Multi-Core: 6.407
A1SD Read: 581,97 MB/s / Write: 217,17 MB/s

 

Autonomie

Nokia 8 Sirocco este însă un smartphone campion la autonomie. Nu este telefonul care va oferi cea mai lungă durată de utilizare de pe piaţă, însă depăşeşte alte modele lansate în ultima perioadă. O zi de utilizare normală este garantată cu acest dispozitiv, indiferent de tipul de utilizator, iar cei care nu abuzează de telefon pe parcursul zilei vor putea atinge în anumite cazuri chiar şi două zile.

Interesant este însă faptul că HMD a integrat atât tehnologia QuickCharge de la Qualcomm, care oferă o zi de utilizare în mai puţin de o oră de încărcare, cât şi încărcare wireless Qi. Din păcate, acesta nu are suport pentru încărcare wireless rapidă, o încărcare completă în acest fel putând dura peste trei ore. De asemenea, poziţionarea pe un încărcător wireless nu este la fel de rapidă precum un iPhone X sau un Galaxy S9. Acesta trebuie totodată poziţionat fix pe centru pentru a putea fi încărcat, aici fiind vorba probabil despre o componentă mai mică fizic decât pe telefoanele concurente.

Software, camera foto şi concluzii

Software

Software-ul lui Nokia 8 Sirocco nu este mult diferit faţă de ceea ce putem întâlni pe restul dispozitivelor din gama de smartphone-uri HMD Global. Vorbim despre un Android nemodificat, fără bloatware şi care este foarte rapid actualizat. De altfel, dispozitivul este încadrat în gama de smartphone-uri „Android One”, lucru care asigură cel mai rapid şi mai longeviv suport software. În practică, acest lucru înseamnă că pentru aproximativ 2 ani, utilizatorii vor primi foarte repede actualizările de securitate de la Google, în timp ce HMD se angajează să fie printre primele companii de pe piaţă care lansează actualizări de software majore. Nokia 8 Sirocco va fi cel mai probabil printre primele smartphone-uri care vor primi Android P, desigur, după gama de dispozitive Pixel.

Interfaţa este aproape identică cu cea de pe modelele precedente, însă vine cu aceleaşi limitări şi cu câteva îmbunătăţiri. De exemplu, procentajul bateriei poate acum fi afişat pe bara de notificări. Sertarul de aplicaţii este disponibil din partea de jos a ecranului printr-un gest de glisare, iar butonul Home este reprezentat de două cercuri concentrice, care sugerează că apăsarea lui lungă va aduce în prim-plan Google Assistant.

Se pare că senzorul de amprentă a primit de asemenea o mică îmbunătăţire la nivel software. Acesta nu se mai activează accidental în buzunar, însă şi mutarea lui de pe partea din faţă pe spate ar putea avea un efect pozitiv în această situaţie. Din păcate, poziţia senzorului nu este fericită pentru cei care mai folosesc telefonul din când în când în maşină pentru navigaţie sau pentru preluarea de apeluri atunci când acesta este poziţionat într-un suport. Să zicem că introducerea PIN-ului nu ar fi în mod normal o problemă în aceste situaţii, însă Androidul „pur” necesită şi apăsarea butonului OK după introducerea acestuia, un pas în plus destul de anevoios. De asemenea, Nokia 8 Sirocco nu beneficiază de o tehnologie de recunoaştere facială precum alte flagship-uri de pe piaţă.

Camera foto

Dispozitivele Nokia pe care le-am testat anul trecut au variat la performanţă foto de la calitate decentă pentru preţ la performanţă bună, dar nu impresionantă. Nici Nokia 8 Sirocco nu se ridică la nivelul altor modele concurente, însă nici nu oferă o performanţă de lepădat. Am putea spune că avem de a face cu o cameră de medie, care poate oferi rezultate foarte bune cu puţin efort.

Avem de a face cu o cameră duală pe partea din spate, cu un senzor principal de 12 megapixeli cu diafragmă deschisă la valoare f/1.8 şi cu un senzor mare cu pixeli de 1,4nm, care poate capata destulă lumină pentru a oferi rezultate bune în majoritatea condiţiilor de iluminare. Camera secundară este însă mai modestă, cu o diafragmă închisă şi cu pixeli mai mici, care duc la o performanţă acceptabilă ziua şi aproape inutilizabilă pe timp de noapte. Din păcate, niciunul dintre senzori nu este stabilizat optic, rezultatele în lumină slabă fiind totuşi decente pe senzorul principal, chiar şi fără această componentă.

Software-ul pare însă să fie o problemă mult mai mare a camerei, acesta nefiind destul de bine optimizat pentru a seta întotdeauna valori corecte pentru timpul de expunere, în timp ce focalizarea poate să fie foarte rapidă sau foarte lentă, în funcţie de situaţie. De asemenea, funcţia Auto HDR se activează doar în anumite situaţii, nu în toate situaţiile în care ar fi necesară.

Avem astfel o colecţie de imagini expuse corect, cu un nivel de detalii foarte bun şi fără procesare excesivă, alături de imagini supraexpuse sau subexpuse. De asemenea, sunt cadre în care funcţia HDR ar fi putut oferi un nivel de detaliu mai mare, întunecând zonele prea luminate şi ridicând luminozitatea în zonele întunecate.

Camera se descurcă decent şi pe timp de noapte, însă nivelul de zgomot este destul de mare în majoritatea cadrelor. Aici însă intervine lipsa stabilizării optice şi focalizarea lentă. Nokia 8 în varianta sa originală se descurca mult mai bine pe timp de noapte decât modelul 8 Sirocco, acesta beneficiind atât de stabilizare mai bună, cât şi de o îmbunătăţire a detaliilor folosind camera secundară monocromă.

Concluzii

Nokia 8 Sirocco este mai mult decât un nou smartphone „flagship” pe piaţa de dispozitive cu Android. Acesta este totodată o demonstraţie a HMD Global că poate concura cu celelalte companii chiar şi pe gama superioară, oferind un design interesant şi o construcţie de top. Faptul că avem de a face cu un Android nepersonalizat va atrage cu siguranţă fani ai experienţei „Google”, însă preţul ridicat i-ar putea îndrepta pe aceştia către soluţii mai ieftine precum OnePlus.

Având în vedere că avem de a face însă cu bonusuri precum un display QHD 16:9, preferat de mulţi utilizatori, autonomie bună, rezistenţă la apă, încărcare wireless şi o cameră decentă, dar nu impresionantă, există o piaţă şi pentru acest dispozitiv, în special dacă acesta va mai scădea în preţ în lunile următoare.

Ne-am fi dorit însă ca acesta să folosească un panou mai bun pentru display, pentru a limita efectul de „color shifting” şi să întâlnim în continuare un jack audio. Chiar şi cu micile sale limitări, Nokia 8 Sirocco este un model foarte interesant şi abia aşteptăm să vedem şi alte smartphone-uri premium de la HMD Global. Din păcate, acest model a venit puţin cam târziu, dar sperăm ca urmaşii săi să fie mai „de actualitate” atunci când ajung pe piaţă.

Părţi pozitive

Dispozitiv premium realizat din materiale de calitate
Inlcude husă în pachet
Snapdragon 835 este în continuare un chipset performant
Autonomie bună
Are încărcare wireless şi rezistenţă la apă

Părţi negative

Camera foto este ţinută în spate de software
Nu are stabilizare optică
Nu are jack pentru căşti
Design-ul este puţin învechit

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult