Nokia X2-05 – accesibil şi gălăgios

11.10.2011
Nokia X2-05 - accesibil şi gălăgios

Alături de modelul C2-05, producătorul finlandez de telefoane mobile a anunţat astăzi şi terminalul Nokia X2-05. Aflat în aceeaşi gamă accesibilă ca preţ, el se laudă cu difuzorul integrat. Spre disperarea celor care vor fi în preajma sa, acesta ar trebui să se audă destul de bine într-o încăpere obişnuită.

Nokia X2-05 - un nou telefon accesibil

Nokia X2-05 vine la rândul său cu Nokia Browser şi aplicaţii pentru Facebook şi Twitter. Informaţiile vor fi afişate pe un ecran de 2.2″ cu rezoluţie de 240×320 pixeli. Stocarea melodiilor se face pe un card microSD cu capacitate maximă de 32 GB, redarea audio fiind una din funcţiile principale ale telefonului. Din nefericire, lipsesc butoanele multimedia dedicate.

Nokia X2-05 - difuzorul integrat

Camera foto a lui Nokia X2-05 este acolo doar pentru a bifa o facilitate în lista cu specificaţii. Ea poate face fotografii cu o rezoluţie maximă de 640×480 pixeli. Dimensiunile telefonului sunt de 113 x 50 x 15 mm, iar greutatea specificată de producător este de 88 g. Nokia X2-05 va intra pe piaţă în ultimele luni ale lui 2011, la un preţ de aproximativ 48 €.

Nokia X2-05 nu are butoane multimedia

Urmărește Go4IT.ro pe Google News