„One strategy, one Microsoft”: reorganizarea radicală a unei companii îmbătrânite

12.07.2013

Birocraţia, inerţia şi încrederea excesivă în propriile forţe sunt bolile obişnuite ale oricărei companii de mari dimensiuni, acestea afectând performanţele şi perspectivele de viitor. De-a lungul timpului, nu puţine au fost companii celebre au ajuns în această poziţie periculoasă, unele reuşind să se reorganizeze şi să meargă mai departe, altele mulţumindu-se să supravieţuiască departe de gloria de odinioară iar unele fiind nevoite să dispară cu totul.

Un gigant al lumii software, Microsoft este un bun exemplu ale acestei probleme. Deşi compania a operat o serie de schimbări importante de strategie în ultimii 5-6 ani, aceasta nu a reuşit să se impună sau să recupereze terenul pierdut în faţa rivalilor mai tineri şi mai dinamici: Windows Phone are avantaje indiscutabile dar nu reuşeşte să se impună, Windows 8 şi tabletele Surface nu au captat atenţia pe care producătorul şi-ar fi dorit-o iar serviciile online precum Outlook, Bing sau Skydrive par a fi sortite să rămână mereu opţiuni secundare sau chiar mai rău.

Ieri seară, Steve Ballmer a anunţat  una dintre cele mai radicale schimbări organizatorice prin care a trecut vreodată Microsoft, confirmând astfel zvonurile care circulau de câteva luni. În urma acestei schimbări, compania va abandona împărţirea în cele cinci (foste) divizii autonome în favoarea unei ierarhii mai fluide, pe care Ballmer a numit-o „One strategy, one Microsoft”.

Noua organizare Microsoft nu va mai fi orientată către produse, ca până acum, ci către funcţii, departamentele de dezvoltare, marketing, strategie, relaţii publice şi celelalte mai puţin importante urmând să fie implicate în producţia, promovarea şi vânzarea tuturor produselor companiei. Noul departament de dezvoltare va fi împărţit în patru, aceste noi componente urmând să se ocupe de sistemele de operare, aplicaţii software, servicii online şi echipamente hardware.

Acest mod de organizare nu este chiar o noutate absolută pentru Microsoft, tabletele Surface şi consolele Xbox născându-se tot din eforturile comune ale mai multor departamente. De data aceasta însă, schimbarea este una permanentă şi globală, scopul fiind colaborarea mai bună în timpul dezvoltării produselor, integrarea mai bună între acestea şi promovarea lor ca părţi componente ale unui ecosistem unic de hardware, software şi servicii.

Totul sună promiţător pentru viitorul unei companii care a atins venerabilă vârstă de 37 de ani, însă intenţiile nu garantează întotdeauna şi succesul. Cum va funcţiona noul Microsoft şi cât de eficientă va fi noua organizare, rămâne să vedem în anii care urmează.

Tags: