Peste 70 de smartphone-uri Note7 au explodat în SUA. Samsung lansează un site pentru verificare

13.09.2016
Peste 70 de smartphone-uri Note7 au explodat în SUA. Samsung lansează un site pentru verificare

Problemele legate de Samsung Galaxy Note7 sunt mai mari decât ne-am fi aşteptat până în prezent. Dacă săptămâna trecută erau raportate aproximativ 30 de unităţi cu probleme de supraîncălzire, care pot duce la mici explozii, acum avem de a face cu peste 70 de smartphone-uri cu probleme raportate către Samsung doar din Statele Unite. Multe dintre acestea au ajuns deja subiecte de ştiri, iar FBI-ul încurajează utilizatorii să returneze smartphone-urile către Samsung pentru a primi unităţi fără astfel de probleme.

Mai multe linii aeriene din toată lumea avertizează pasagerii să îşi oprească telefoanele Galaxy Note7 şi să nu le pună la încărcat pe durata zborului, iar Samsung lucrează alături de distribuitori şi operatorii telecom pentru a primi înapoi cât mai multe unităţi vândute în primul val. Cele 70 de cazuri din Statele Unite sugerează că problemele nu apar imediat, ci acestea sunt dezvoltate în timp, ceea ce înseamnă că în săptămânile care urmează vom mai auzi despre cazuri similare de la utilizatorii care nu cunosc problema sau care nu doresc să îşi returneze noua achiziţie.

Samsung a pus la dispoziţia utilizatorilor un site al cărui rol este de a verifica dacă terminalele Galaxy Note7 pot fi folosite în siguranţă. Întrucât doar anumite modele, care folosesc baterii produse în fabricile proprii sunt afectate, compania poate să confirme dacă unitatea pe care un utilizator o deţine poate sau nu să provoace neplăceri. Verificarea se face pe baza codului IMEI, care este introdus pe site-ul Samsung.

La momentul publicării acestui articol, site-ul de verificare Samsung era inaccesibil, probabil din cauza avalanşei de utilizatori interesaţi de verificarea propriilor terminale Galaxy Note7.

Verificaţi siguranţa telefonului Note7 folosind acest link: Samsung IMEI Check

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult