Primult telefon TikTok a fost lansat în China: Jianguo Pro 3, cu specificaţii de top şi integrare cu reţeaua de socializare

Autor: Cătălin Niţu 05.11.2019
Primult telefon TikTok a fost lansat în China: Jianguo Pro 3, cu specificaţii de top şi integrare cu reţeaua de socializare

TikTok este reţeaua de socializare cu cea mai mare creştere din lume în ultimii câţiva ani, iar acum compania chineză din spatele acesteia, ByteDance, a anunţat primul său smartphone. Acesta este dezvoltat de Smartisan, o companie de la care ByteDance a cumpărat în urmă cu câteva luni brevete şi o echipă de dezvoltare, care adoptă un design foarte interesant, similar cu cel pe care zvonurile din ultima perioadă îl atribuie generaţiei iPhone 12, care se va lansa în 2020.

Probabil că Apple va alege alte finisaje, alt design pentru cameră şi o poziţionare diferită pentru butoane, însă noul telefon Smartisan Nut Pro 3 (Jianguo Pro 3) pare să „împrumute” câteva elemente de design de la iPhone 4 şi 5. Este vorba despre un dispozitiv realizat din sticlă pe ambele părţi, fără margini curbate, cu o ramă metalică de jur împrejur cu muchii drepte. Noul Nut Pro este desigur echipat cu multe camere foto, fiind un telefon orientat către utilizatorii reţelei de socializare TikTok.

La interior, Nut Pro 3 vine cu hardware de top, adică un chipset Snapdragon 855+ de la Qualcomm şi configuraţii 8+128 GB şi 128+256 GB, acumulator de 4.000 mAh şi patru camere. Acestea sunt „standard”, adică o cameră wide de 48 megapixeli, una ultra-wide de 13 megapixeli şi una cu zoom de 8 megapixeli, alături de un senzor pentru fotografie macro de 5 megapixeli. Este încurajator să vedem că senzorii de adâncime, care s-au dovedit a fi practic inutili încep să dispară. Camera frontală are rezoluţie de 20 megapixeli

Cel mai probabil, design-ul ales pentru Nut Pro 3 este o coincidenţă şi nu o încercare de a „fura startul” telefoanelor iPhone 12 de la Apple de anul viitor. Mai mult, multe dispozitive de acest gen au fost lansate în preajma lansării iPhone 4 şi 5, fiind mai degrabă o întoarcere la un design mai vechi.

Telefonul va fi lansat exclusiv în China şi va avea integrare cu TikTok (Douyin în China) încă de la lock screen. O glisare de jos în sus cu telefonul blocat porneşte direct reţeaua de socializare cu camera pornită. Astfel, poţi începe să înregistrezi, să editezi şi să adaugi efecte video foarte repede, fără a mai căuta aplicaţia prin meniuri.

Desigur, fiind vorba despre un telefon dezvoltat pentru piaţa din China, acesta porneşte de la un preţ destul de accesibil, de numai 2.899 yuan, adică aproximativ 400 de euro.