Redmi K30 Pro, noul smartphone 5G cu preţ accesibil de la Xiaomi, primeşte specificaţii neoficiale

22.11.2019
Redmi K30 Pro, noul smartphone 5G cu preţ accesibil de la Xiaomi, primeşte specificaţii neoficiale

Xiaomi a confirmat deja lansarea seriei Redmi K30 pentru luna decembrie, telefonul apărând deja pe unele site-uri, printre care şi cel al autorităţii chinezeşti pentru certificarea echipamentelor de comunicaţii wireless. Identificat cu numărul de model M2001G7AE, asociat anterior cu versiunea non-Pro a lui Redmi K30, dispozitivul are precizată conectivitate 5G şi prezenţa unui adaptor AC 30W în cutia cu accesorii, ambele trăsături fiind caracteristice modelului K30 Pro.

Între timp, o versiune prototip a lui Redmi K30, având carcasa dublată de un înveliş exterior menit să ascundă trăsăturile designului final, apare în poze-spion care lasă la vedere detaliile configuraţiei folosite. Astfel, noul smartphone apare cu un GPU din seria Adreno 618, cel mai probabil asociat cu chipsetul Snapdragon 730, o soluţie de buget livrată de producătorul Qualcomm. Încercând să obţină un avantaj competitiv în faţa produselor OnePlus şi alte modele smartphone echipate cu ecrane de 90Hz, Xiaomi livrează pe Redmi K30 un ecran de 120Hz, rată de refresh aşteptată mai degrabă ma modele flagship precum Galaxy S11.

Printre dotări se mai numără şi o cameră frontală duală, semnalată de perforaţia cu formă ovală aplicată în colţul dreapta-sus al ecranului.

Este aşteptat ca Xiaomi să livreze cele două variante Redmi K30 şi Redmi K30 Pro în carcase identice, stabilind diferenţierea acestora exclusiv pe baza dotărilor hardware. La partea de software, putem confirma folosirea skin-ului MIUI 11, insă nu este clar dacă acesta este aplicat unei versiuni de Android 9 sau 10.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult