Samsung a prezentat oficial Galaxy Z Flip, primul său telefon pliabil cu clapetă. Specificaţii, preţ şi data de lansare

11.02.2020
Samsung a prezentat oficial Galaxy Z Flip, primul său telefon pliabil cu clapetă. Specificaţii, preţ şi data de lansare

Probabil cel mai interesant model dintre cele patru noi telefoane Samsung este Galaxy Z Flip, cel pliabil. Acesta nu este un urmaş al modelului Galaxy Fold, dedicat celor care îşi doresc un telefon de productivitate cu ecran semnificativ mai mare. Galaxy Z Flip este un smartphone care foloseşte tehnologia pliabilă pentru a reduce dimensiunile fizice atunci când nu este folosit, putând fi cu uşurinţă purtat în buzunar, în ciuda ecranului Full HD+ de 6,7”.

Acesta integrează un hardware ceva mai „modest” decât variantele din seria Galaxy S20, folosind hardware-ul high-end de anul trecut: un chipset Snapdragon 855+, 8 GB RAM şi 256 GB stocare în varianta de bază. La exterior, acesta integrează şi un mic display secundar, care afişează informaţii rapide precum ora, semnalul şi starea bateriei şi poate afişa notificări atunci când primeşti un apel, sau când primeşti un mesaj, însă la o diagonală de 1”, interacţiunea cu acesta este limitată.

Acesta este primul smartphone pliabil echipat cu un ecran protejat de „Ultra Thin Glass”, adică un panou de sticlă rezistent la zgârieturi, care poate fi pliat.

Spre diferenţă de variantele S20, cu sisteme foto cu trei camere, acesta vine cu doar două camere de 12 megapixeli, una wide şi una ultra-wide. Acumualtorul de 3.300 mAh probabil că va oferi o zi de utilizare normală, în timp ce încărcarea se face la maximum 15W pe cablu şi 9W wireless.

Galaxy Z Flip beneficiază de o interfaţă adaptată noului format numită Flex Mode, anumite aplicaţii putând fi afişate într-un mod în care ecranul este împărţit în cele două părţi ale ecranului.

Specificaţii

  • Display: 6,7” (2.636 x 1.080 pixeli), format, Infinity-O Dynamic AMOLED, 60 Hz
  • Procesor: Snapdragon 855+ (octa-core), 7nm
  • RAM: 8 GB
  • Stocare: 256 GB
  • Card: Nu
  • Camera principală: 12 MP wide f/1.8 +12 MP f/2.2 ultra-wide
  • Înregistrare video: 4K 60 FPS
  • Camera frontală: 10 MP f/2.4
  • Software: Android 10 (interfaţă One UI 2.0)
  • Audio: difuzoare stereo AKG
  • Baterie: 3.300 mAh, încărcare rapidă la 15 W
  • Dimensiuni: 167,9 x 73,6 x 7,2 mm / 87,4 x 73,6 x 17,3 mm (pliat)
  • Greutate: 183 g
  • Altele: încărcare wireless, senzor de amprentă lateral

Preţ şi disponibilitate

Galaxy Z Flip va fi disponibil de pe 14 februarie la preţul de 1.380 dolari americani.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult