Samsung ar putea include pe Galaxy Note 10 o cameră foto cu zoom Optic 5X

22.05.2019
Samsung ar putea include pe Galaxy Note 10 o cameră foto cu zoom Optic 5X

Samsung a anunţat astăzi prin subsidiara Samsung Electro-Mechanics disponibilitatea unui nou modul pentru cameră foto, capabil să ofere Zoom Optic 5X.

Potrivit informaţiilor obţinute din surse apropiate companiei, noua cameră foto pentru smartphone are o grosime de numai 6 mm şi foloseşte lentile cu tehnologie periscope. Spre comparaţie, camera foto inclusă pe telefoanele Galaxy S10 şi S10 Plus este mai voluminoasă şi oferă doar Zoom Optic 2x.

Însă Galaxy Note 10 nu va fi primul smartphone capabil să ofere Zoom Optic 5X, această distincţie revenind producătorului Oppo.

Având în vedere faptul că Note 10 este programat pentru lansare în perioada august-septembrie, este discutabil dacă Samsung mai are timp să includă camera foto cu tehnologie periscope în designul final al telefonului. Aparent, nici senzorul de 64 megapixeli ISOCELL Bright GW1 recent anunţat de companie nu se va regăsi în dotarea lui Galaxy Note 10.

 

Potrivit unor zvonuri rămase deocamdată neconfirmate, Samsung va echipa Galaxy Note 10 cu aceleaşi camere foto întâlnite şi la seria Galaxy S10, în ideea că acestea sunt deja suficient de bune şi pentru modelul Note.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult