Samsung, investigată pentru publicitate negativă în defavoarea rivalului HTC

18.04.2013
Samsung, investigată pentru publicitate negativă în defavoarea rivalului HTC

Războiul pentru cucerirea unei cote de piaţă cât mai consistente nu se desfăşoară întotdeauna aşa cum ne-am dori, adică prin dezvoltarea unor produse sau servicii mai bune. Uneori loviturile sunt necinstite, iar ultima companie care a fost acuzată de astfel de practici este Samsung Mobile

Cel mai mare producător de telefoane mobile, compania sud-coreeană este în prezent subiectul unei anchete deschise de autorităţile taiwaneze. Conform acuzaţiilor, Samsung şi agenţia sa de publicitate din Taiwan au angajat mai multe persoane pentru a scrie prezentări sau comentarii negative pentru produsele concurenţilor de la HTC, şi laudative pentru produsele proprii.

Primele dovezi au ieşit la iveală la începutul acestei luni, site-ul taiwansamsungleaks.org publicând o serie de documente conform cărora, prin intermediul agentului său de marketing din Taiwan, Samsung ar fi angajat studenţi care au scris mai multe comentarii negative la adresa produselor HTC pe site-urile şi blogurile importante din Taiwan. În urma acestor informaţii, Fair Trade Commission a deschis o anchetă pentru investigarea acestor acuzaţii de publicitate falsă şi practici anticoncurenţiale.

Până la finalizarea anchetei, care s-ar putea solda cu amenzi de până la 850.000 de dolari, Samsung a trimis o comunicare oficială prin care admite acest incident şi afirmă ca a luat măsuri pentru ca aceste practici să nu se mai repete. HTC a afirmat că încă analizează dacă se impune urmărirea în justiţie a rivalului sud-coreean.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News