Samsung lansează noul Galaxy S III în aprilie

05.03.2012
Samsung lansează noul Galaxy S III în aprilie

Chiar dacă modelul Galaxy S II se vinde încă foarte bine, Samsung pare să nu mai dorească amânarea succesorului său, existând indicii conform cărora producătorul intenţionează să lanseze noul Galaxy S III chiar în perioada jocurilor olimpice de la Londra, programate pentru începutul acestei veri.

Samsung lansează noul Galaxy S III în aprilie

Informaţiile sunt încă neconfirmate, iar Samsung a refuzat orice comentarii pe această temă. Partenerii de marketing ai companiei par să fi pus însă lucrurile în mişcare, indicând poziţionarea evenimentului de prezentare în perioada lunii aprilie.

- articolul continuă mai jos -

Aparent, motivul pentru care Samsung a ales să nu prezinte Galaxy S III la MWC 2012 este dorinţa de a împiedica companiile rivale să copieze designul noului produs, înainte ca acesta să fie pregătit pentru lansare. Poziţionarea evenimentului de lansare în luna aprilie are şi rolul de a oferi companiei un avans faţă de Apple, aducând pe piaţă noul Galaxy S III înainte ca atenţia publicului să fie acaparată de lansarea unui nou model din gama iPhone.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News