Specificaţiile Huawei Mate 30, confirmate cu ambalajul original înainte de lansare

Specificaţiile Huawei Mate 30, confirmate cu ambalajul original înainte de lansare

Vestea proastă este că interzicerea accesului la pachetul de servicii şi aplicaţii Google a fost confirmată oficial de compania americană, lăsând viitorii utilizatori Mate 30 să se descurce singuri cu modificarea versiunii de Android pentru adăugarea acestor componente. Vestea bună, Huawei Mate 30 este aproape gata de lansare.

Potrivit listei cu specificaţii extrase direct de pe ambalajul retail, Huawei Mate 30 vine echipat cu un ecran AMOLED de 6.6” (6.8” în versiunea Pro) cu rezoluţie 1176×2400 pixeli şi design waterfall, însemnând ca marginile pe verticală sunt curbate până pe lateralul carcasei. Este posibil ca rezoluţia HD+ să fie schimbată la QHD+ pentru Mate 30 Pro, însă acest aspect nu este confirmat.

Huawei Mate 30 va fi disponibil în versiuni cu 8GB şi 12 GB memorie RAM, având până la 512GB stocare internă.

Puterea de procesare este dată de noul chipset Kirin 990, cel mai puternic din oferta Huawei. Acesta este şi primul chipset pentru telefoane mobile care integrează modem 5G, permiţând includerea acestei dotări cu un cost mult redus faţă de competiţie. Chiar şi aşa, Mate 30 vine echipat cu un acumulator de 4500 mAh, capacitatea mărită putând fi interpretată ca o măsură pentru compensarea consumului mărit de energie atribuit conectivităţii 5G.

Vestea bună este că pachetul cu accesorii include un adaptor ‘SuperCharge’ de 40W, scurtând dramatic timpul de încărcare. Opţional, cumpărătorii vor putea opta şi pentru adaptorul ‘SuperWirelessCharge’, oferind încărcare rapidă fără complicaţiile folosirii unui cablu USB-C.

Încadrată cu un ornament de formă pătrată pe care nu toată lumea îl va aprecia, camera foto principală pune la dispoziţie un senzor principal de 40MP, al doilea senzor de 40MP cu lentile wide, un senzor de 8MP pentru poze cu zoom şi senzor Time of Flight (ToF) pentru aplicarea efectelor de blur.

La partea din faţă, decupată din suprafaţa ecranului, găsim o cameră foto de 32MP şi senzor ToF.

În mod surprinzător, dat fiind restricţiile privind accesul la serviciile Google, Huawei va livra seria Mate 30 împreună cu versiunea Android 10. Însă fără acces la Play Store şi pachetul standard de servicii Google experienţa în utilizare nu poate fi prea grozavă pentru cumpărătorii non-asiatici.

Huawei a pregătit evenimentul de lansare Mate 30 şi Mate 30 Pro pentru data de 19 septembrie, astfel că nu avem prea mult de aşteptat pentru imagini de prezentare şi lista completă cu specificaţii.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult