Strategia BlackBerry pentru 2014: telefoane ieftine, reîntoarcerea la QWERTY şi enterprise

14.01.2014
Strategia BlackBerry pentru 2014: telefoane ieftine, reîntoarcerea la QWERTY şi enterprise

Odinioară unul dintre cei mai importanţi producători de telefoane mobile, BlackBerry a intrat într-un declin constant începând cu 2010 iar anul trecut a fost cel mai dramatic din istoria sa de până acum. Compania spera însă într-o revigorare, noul director executiv afirmând că întoarcerea la tastaturile QWERTY şi lansarea unor telefoane ieftine vor redresa situaţia actuală.

La fel ca în cazul Nokia, declinul BlackBerry a început în cursul anului 2010, atunci când iOS deja era în continuă ascensiune de câţiva ani iar Android a început să se ridice puternic graţie unor telefoane legendare precum Motorola Milestone, HTC Desire, Samsung Galaxy S sau Google Nexus One. La această presiune externă s-au adăugat şi greşelile interne, compania intrând pe piaţa tabletelor cu un model nefinisat care s-a vândut prost şi a adus daune de aproape un miliard de dolari şi întârziind nepermis de mult cu actualizarea platformei software pentru telefoane.

Ca o consecinţă, platforma BlackBerry OS 10 şi cele patru telefoane care o folosesc nu au reuşit să capteze suficient de mult atenţia publicului, în ciuda unor caracteristici software foarte interesante. Situaţia a devenit atât de dramatică încât, după o serie de mişcări interne care s-au soldat cu înlăturarea fondatorilor, s-a ajuns chiar la anunţarea publică a disponibilităţii pentru o eventuală vânzare.

Noul manager John Chen, după ce a înlăturat o bună parte din echipa de conducere care a condus BlackBerry către neplăcuta poziţie în care se află astăzi, a afirmat că viitorul companiei se va axa pe mediul enterprise, pe revenirea la telefoanele QWERTY şi pe lansarea unor modele ieftine.

În acest moment, BlackBerry are patru modele de telefoane care folosesc platforma BlackBerry OS 10, adică Z10, Q10, Q5 şi Z30, la care se adaugă şi versiunea limitată de lux Porsche Design a primului. Conform noului manager, BlackBerry va lansa în 2014 două noi modele, unul urmând să fie un model QWERTY din gama superioară care va fi dezvoltat de către companie, în timp ce al doilea va fi un model integral tactil care va fi produs de Foxconn şi va avea un preţ redus.

Terminalele BlackBerry nu au fost niciodată ieftine, însă John Chen afirma că modelul dezvoltat de Foxconn va avea un preţ de circa 200 de dolari, acesta urmând să fie destinat pieţelor emergente precum Indonezia sau India. Deocamdată nu există nici un fel de detalii despre acest model, însă John Chen a lăsat să se înţeleagă că dezvoltarea hardware va fi făcută exclusiv de către Foxconn, terminalul urmând să folosească doar platforma hardware şi numele BlackBerry.

John Chen a afirmat că tastaturile hardware QWERTY au fost simbolul succesului BlackBerry şi că acestea vor deveni iar cele mai importante modele pentru companie, terminalele integral tactile nefiind eliminate dar urmând sa fie mai puţin numeroase. BlackBerry va încerca astfel să rămână atractivă pentru mediul enterprise, unde compania se bucura încă de o poziţie suficient de bună.

Poziţia BlackBerry din acest moment pare una optimistă, însă rămâne să vedem în cursul acestui an dacă aceste strategii vor da roadele scontante.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News