TCL brevetează smartphone-ul pliabil care poate fi purtat la mână

18.02.2019
TCL brevetează smartphone-ul pliabil care poate fi purtat la mână

Concept demonstrat deja în cadrul expoziţiilor de tehnologie, smartphone-ul pliabil care se mulează după forma mâinii pare că va deveni un produs real, chinezii de la TCL Corporation brevetând acest design în anticiparea lansării unui dispozitiv propriu.

Sigur, de la idee la practică pare cale lungă, însă au trecut deja câţiva ani de când aplicaţiile ecranelor pliabile sunt demonstrate folosind dispozitive prototip mai mult sau mai puţin funcţionale. Tot mai mulţi producători se arată pregătiţi să lanseze cel puţin un model smartphone pliabil, testarea cât mai multor concepte de design fiind o etapă esenţială în dezvoltarea acestei nişe de piaţă foarte promiţătoare.

Cunoscut deja ca producător de ecrane, televizoare şi telefoane inteligente, TCL a brevetat nu mai puţin de cinci idei cu aplicare în domeniul telefoanelor pliabile. Patru dintre acestea ţin de securizarea unor concepte de design mai degrabă învechite, dar ultimul descrie un smartphone care se mulează pentru a fi purtat la mână, fără nevoia unei curele sau alt mecanism complicat de fixare.

Problema este că designul propus de TCL prevede folosirea unei carcase al cărei  înveliş trebuie să fie flexibil pe aproape întreaga suprafaţă, lăsând foarte puţin spaţiu pentru găzduirea componentelor rigide, cum ar fi placa electronică şi acumulatorul. În cazul acumulatorului, problema poate fi rezolvată prin „spargerea” acestuia în mai multe segmente controlate individual, însă carcasa articulată reprezintă a adevărată provocare, atât la partea de design cât şi cea de fiabilitate.

Demonstrat şi de Lenovo, prototipul smartphone-ului de purtat la mână era departe de eleganţa unei brăţări, dar în mod evident mai puternic decât un smartwatch.

Oficial, TCL nu are planuri să lanseze un smartphone pliabil mai devreme de anul 2020, lăsând suficient timp pentru perfecţionarea designului. În funcţie de ce va reuşi să ofere primul val de telefoane pliabile, este posibil ca TCL să-şi facă anul viitor intrarea într-o piaţă deja bine împărţită între producătorii mai ambiţioşi, sau deja eşuată după un şir de lansări neconvigătoare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult