Vivo NEX 3 5G, cu design waterfall şi cameră foto de 64MP, primeşte dată de lansare oficială

03.09.2019
Vivo NEX 3 5G, cu design waterfall şi cameră foto de 64MP, primeşte dată de lansare oficială

Foarte apreciată pentru designul extravagant, seria de telefoane Vivo NEX este pe cale să primească un nou membru cu dotări cel puţin la fel de ambiţioase.

Pe lângă conectivitate 5G, Vivo NEX 3 introduce şi ceva numit waterfall display. Inovaţia constă în folosirea unui ecran OLED având curbură dusă la extrem, ce acoperă inclusiv lateralul carcasei. Acest truc de design permite acomodarea unui ecran cu diagonală mai mare decât la produsele smartphone rivale, cu unele avantaje şi dezavantaje. Pe de o parte, putem observa alertele primite chiar şi când telefonul este aşezat cu faţa în jos. Dezavantajul este că trebuie să ne obişnuim fără taste fizice pe lateralul carcasei şi un buton Power mutat la partea de sus.

Încadrat la gama high-end, Vivo NEX 3 5G pune la dispoziţie un ecran AMOLED FHD+ de 6.89”, cu senzor de amprente integrat. Conectivitatea 5G este asigurată cu modemul Qualcomm X50, folosit în tandem cu puternicul chipset Snapdragon 855 Plus, ajutat 12GB memorie RAM.

Camera foto principală are la bază noul senzor Samsung GW1, cu rezoluţie 64MP şi tehnologie ISOCELL şi este complementată cu două module a câte 13MP fiecare, având lentile wide-angle şi tele. Camera frontală de tip retractabil are la bază un senzor de 16MP.

Pe lista dotărilor extravagante mai intră şi acumulatorul de 4500 mAh cu tehnologie ultra-fast charging. Pachetul cu accesorii ar urma să includă un adaptor AC capabil să furnizeze o putere de până la 120W prin cablul USB-C, scurtând timpul de încărcare la mai puţin de jumătate de oră.

Potrivit invitaţiei distribuită membrilor presei, Vivo NEX 3 5G va fi dezvăluit oficial în cadrul unui eveniment pregătit pentru data 16 septembrie, la Shanghai. Deocamdată, nu sunt disponibile informaţii privind livrarea acestui model şi în pieţele de desfacere non-asiatice.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult