Xiaomi Redmi 5 – imagine de prezentare şi specificaţii neoficiale

14.07.2017
Xiaomi Redmi 5 - imagine de prezentare şi specificaţii neoficiale

Lansat pentru pieţele asiatice în luna noiembrie e anului trecut, popularul smartphone de buget Xiaomi Redmi 4 pare că va avea curând un înlocuitor. Pregătit în cel puţin două variante, Redmi 5 vine cu un design mai suplu şi ecran Full HD.

Potrivit dezvăluirilor făcute în reţeaua de socializare Weibo, noul telefon Xiaomi Redmi 5 va putea fi achiziţionat în ediţie cu chipset Snapdragon 625 (CPU octa-core la 2.0GHz şi GPU Adreno 508), dispunând de 3GB memorie RAM şi 16/32GB memorie RAM, la un preţ cuprins între 125 şi 155 dolari). Varianta cu chipset Snapdragon 630 (CPU octa-core la 2.2GHz şi GPU Adreno 508) va oferi conexiuni 4G LTE la viteze crescute, până la 4GB memorie RAM şi 32/64GB memorie internă. Preţul creşte însă la 160-190 dolari, în funcţie de dotările alese.

Ambele variante primesc un ecran de 5.0” protejat sub un scut din sticlă cu margini curbate, cameră foto de 16MP cu blitz LED dual-tone şi cameră frontală de 5MP. Lista dotărilor mai cuprinde slot microSD (capacităţi de până la 128GB), cititor de amprente la partea din spate şi un acumulator de 3680 mAh.

Xiaomi Redmi 5 este aşteptat pentru lansare în intervalul Q3-Q4 2017, echipat cu versiunea Android 7.1.1 Nougat, adaptată la interfaţa MIUI 9.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult