ZTE anunţă Nubia Z17 Mini, un smartphone mid-range cu sistem dual-camera

10.04.2017
ZTE anunţă Nubia Z17 Mini, un smartphone mid-range cu sistem dual-camera

Sistemul dual-camera de pe smartphone-uri s-a remarcat în special pe modelele de la Huawei şi mai nou pe iPhone 7, însă încep din ce în ce mai mulţi producători să dezvolte soluţii similare. Brandul Nubia al ZTE are un nou smartphone numit Z17 mini care beneficiază de doi senzori foto, însă spre diferenţă de dispozitivele disponibile deja pe piaţă care se bucură de această funcţionalitate, va veni la un preţ mult mai mic.

ZTE Nubia Z17 Mini poate fi încadrat în segmentul de piaţă mid-range premium, fiind echipat cu un display Full HD de 5,2” şi cu o carcasă metalică pe partea din spate. Hardware-ul intern vine în două variante, cu chipset Snapdragon 652 şi 4 GB memorie RAM, sau Snapdragon 653 şi 6 GB memorie RAM. Ambele configuraţii sunt însă completate de 64 GB spaţiu de stocare intern, cât şi cu un locaş pentru carduri microSD.

Sistemul dual-camera de pe spate beneficiază de doi senzori foto de 13 megapixeli, care folosesc lentile cu diafragmă f/2.2, similar cu Huawei P9 de anul trecut. Se pare că cele două camere foto vor funcţiona destul de similar cu cel dezvoltat de Huawei, unul dintre senzori fiind folosit pentru realizarea de fotografii color, în timp ce cel de-al doilea înregistrează fotografii alb-negru. Ambele camere pot fi folosite simultan de software-ul telefonului pentru a realiza fotografii mai bune. Camera frontală beneficiază însă de un senzor de 16 megapixeli şi de un obiectiv mai luminos (f/2.0).

Nu au fost încă anunţate preţurile pentru ZTE Nubia Z17 Mini în Europa, însă în China telefonul va costa la raft 1.699 yuan (aproximativ 250 de dolari) în varianta cu 4 GB RAM şi 1.999 yuan în varianta cu 6 GB (aproximativ 290 dolari).

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult