Opera TV 2.0: un nou sistem de operare pentru televizoare

Puţină lume ştie că Opera dezvoltă o soluţie software pentru televizoare inteligente, însă compania finalndeză speră ca în curând să vedem în magazine din ce în ce mai multe Smart TV-uri bazate pe Opera TV. Software-ul său a ajuns la versiunea 2.0 şi este gata să fie adoptat de cât mai multe companii producătoare de televizoare, promiţând support software avanzat graţie aplicaţiilor bazate pe HTML5, care pot fi realizate de către un număr mare de dezvoltatori.

Faptul că toate aplicaţiile vor fi bazate pe HTML5 oferă şansa companiei de a oferi soluţii proprietare sub formă de API-uri pentru livrare de reclame şi pentru plăţi. Opera deţine deja o platformă de advertising online numită Mediaworks, care activează pe aproximativ 19.000 de site-uri în acest moment, cât şi de o soluţie de plăţi cu certificare PayPal, care poate fi integrată direct în aplicaţii.

Browserul Opera poate deja să ruleze aplicaţii care servesc conţinut video la cerere, acestea fiind compatibile inclusive cu platforma Opera TV. Printre ele se regăsesc CinemaNow, Crackle, IGN, Red Bull, TED; Washington Post, Young Hollywood şi alte câteva servicii. Oferta de aplicaţii va creşte pe măsură ce platforma câştigă popularitate, însă este destul de subţire în faţa concurenţei.

Pe piaţa de televizoare inteligente sunt deja prezenţi jucători importanţi precum Samsung şi sistemul său de operare Tizen, LG şi webOS, cât şi rivalul Opera de la categoria browsere de internet, Mozilla şi al său Firefox OS. Apple şi Google sunt de asemenea prezenţi pe această nişă, însă nu oferă televizoare, ci dispozitive care rulează conţinut video şi jocuri folosind platformele tvOS şi Android TV.

Primele televizoare Opera vor fi livrate de compania Hisense în primul trimestru al anului 2016, urmând ca alte companii să aducă astfel de dispositive pe piaţă pe parcusul acestui an.