Acest dispozitiv opreşte automat cuptorul uitat pornit acasă

07.02.2017

Inirv React este un dispozitiv inteligent care poate opri automat cuptorul sau aragazul uitat pornit acasă. Dispozitivul înlocuieşte butoanele acestor electrocasnice şi poate fi controlat de la distanţă prin intermediul unei aplicaţii dedicate. Senzorii incluşi în pachet pot detecta şi scurgerile de gaz sau fumul şi alerta utilizatorii în timp real. Inirv poate detecta mişcarea, astfel că după perioade lungi de inactivitate opreşte automat cuptorul sau aragazul. 

 

Aplicaţia dedicată le permite părinţilor să blocheze butoanele Inirv astfel încât acestea să nu poată fi rotite de copii.

Dispozitivul oferă suport pentru boxele inteligente Alexa şi Google Home, astfel că poate fi oprit sau pornit şi prin comenzi vocale.

 

 

Inirv poate fi folosit cu aproape orice aragaz sau cuptor, electric sau pe gaz, de pe piaţă deoarece vine cu adaptoare speciale.

 

Cei care comandă dispozitivul pe Kickstarter şi plătesc 400 de dolari primesc opt butoane inteligente şi doi senzori pentru fum şi gaz. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult