Acest robot „Roomba” pentru grădină curăţă buruienile

Compania americană Franklin Robotics a lansat un robot care curăţă buruienile din grădină. Tertill este autonom şi nu foloseşte camere complicate şi inteligenţă artificială pentru a-şi face treaba. În schimb, se bazează pe senzori capacitivi pentru a tăia doar vegetaţia mică. Plantele înalte, precum florile sau legumele, sunt evitate automat. În cazul în care există plante de înălţime mică care trebui păstrate, în jurul lor se pun mici protecţii din sârmă sau plastic. 

 

Tertill dispune de aplicaţie dedicată pentru smartphone şi este rezistent la apă.

Robotul include şi un panou solar prin intermediul căruia îşi poate încărca bateria în zilele însorite.

 

Tertill poate fi comandat pe Kickstarter la preţul promoţional de 200 de dolari. Livrările se vor face în primăvara anului viitor. În retail, robotul va costa 300 de dolari. 

 

publicitate