Google Clips este prima cameră video cu inteligenţă artificială, capabilă să capteze momentele importante fără intervenţie umană

Cu preţ de 250 dolari, Clips ia rolul unui fotograf amator, pregătit să imortalizeze evenimentele interesante chiar pe măsură ce se petrec.

Proiectată să funcţioneze în mod nesupravegheat, camera Google Clips nu trebuie decât orientată în direcţia dorită şi lăsată să filmeze. Alternativ, dispozitivul poate fi purtat la gât, sau fixat pe un obiect în mişcare, clipurile rezultate devenind cu atât mai interesate.

Totuşi, comparat unei camere video obişnuite, Google Clips pare mai degrabă o jucărie scumpă, care nu face decât să priveze utilizatorii de plăcerea de a observa şi imortaliza experienţele interesante. În plus, cei mai puţin pretenţioşi ar putea opta direct pentru o cameră video prevăzută cu funcţie de detectare a mişcării, mult mai puţin costisitoare.