UBER primeşte integrare cu Snapchat şi călătorii către prieteni

22.12.2016

Aplicaţia UBER a fost destul de stagnantă în prima jumătate a anului şi a început să primească multe funcţii noi după tranziţia la noua interfaţă, mult mai uşor de folosit. Înainte de finalul anului 2016, compania doreşte să ofere utilizatorilor câteva noi capabilităţi şi să atingă puţin domeniul social media, cu funcţii legate de geolocaţia prietenilor şi filtre exclusive pe care le poţi folosi pe Snapchat doar în timpul unei curse cu o maşină UBER.

De acum poţi să introduci ca adresă pentru destinaţia cursei geolocaţia unui prieten. În câmpul de destinaţie apare opţiunea de a cere coordonatele GPS ale prietenilor. Cererea se face prin intermediul contactului salvat în prealabil în telefon şi sincronizat cu aplicaţia UBER. Imediat ce persoana acceptă cererea pentru localizare, adresa este trecută automat în aplicaţia UBER. Desigur, aplicaţia nu va urmări persoana în cauză, adresa fiind stabilită o singură dată şi nu poate fi modificată decât manual sau printr-o nouă cerere de localizare.

Cea de-a doua funcţie nouă din aplicaţia UBER este integrarea cu Snapchat. În timpul unei curse, aplicaţia va oferi posibilitatea de a accesa câteva filtre noi cu tematică UBER. Acestea sunt valabile câte cinci minute după activare şi pot oferi informaţii utile precum timpul estimat până la destinaţie şi alte astfel de detalii.

Având în vedere că vine perioada sărbătorilor de iarnă, probabil că acesta va fi ultimul update important pentru UBER de anul acesta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult