Samsung a prezentat Ballie, robotul inteligent inspirat din Star Wars care poate controla dispozitivele Smart Home

08.01.2020
Samsung a prezentat Ballie, robotul inteligent inspirat din Star Wars care poate controla dispozitivele Smart Home

CES este un târg de tehnologie care propune direcţii noi în care industria IT ar putea merge în următorii ani, iar Samsung nu doreşte să rămână în urmă. Liderul pieţei de smartphone-uri crede că roboţii „casnici” au un viitor pe piaţă, în cadrul prezentării sale anunţând Ballie, un robot de dimensiunile unei mingi de tenis, care poate controla automat toate dispozitivele inteligente din casă şi care poate reacţiona inteligent la diverse situaţii care au loc în jurul lui. Nu este greu de văzut faptul că acest robot a fost inspirat cel mai probabil de BB-8, robotul de forma unei mingi din Star Wars.

Ballie este un robot autonom, care poate să navigheze singur prin casă şi care poate urmări persoanele atunci când este chemat. Acesta dispune de o cameră, care îi permite să identifice persoanele, animalele şi obiectele din casă şi motoare care îi permit deplasarea în orice direcţie. Acesta dispune şi de difuzoare, pentru a oferi răspunsuri sub formă de sunete la fiecare comandă în parte. De atlfel, Ballie este echipat cu microfoane, pentru a putea prelua comenzi vocale, dar şi pentru a înregistra video cu sunet.

Pe scenă, Ballie l-a urmărit pe CEO-ul diviziei Consumer din cadrul Samsung, H.S. Kim şi a răspuns la comenzile lui vocale. Totuşi, întregul său potenţial a fost prezentat sub forma unui clip de prezentare, care prezintă mediul ideal în care ar putea fi folosit: într-o casă conectată, plină de alte echipamente Internet of Things. Ballie poate să tragă draperiile la ora de trezire a utilizatorilor, poate să folosească drept asistent de fitness, poate să pornească şi să oprească luminile, sau să cheme un aspirator inteligent să cureţe mizeria de pe jos în cazul în care întâlneşte aşa ceva. De altfel, acesta poate să servească drept cameră de supraveghere mobilă şi să ajute persoanele cu mai puţine cunoştinţe tehnice să controleze dispozitivele inteligente din casă.

Desigur, acest viitor utopic este încă destul de departe. Deşi avem la dispoziţie tehnologia pentru a conecta toate aceste dispozitive, comunicarea dintre ele este încă destul de complicată, fiecare producător oferind o altă aplicaţie pentru control, iar integrarea cu diverşi asistenţi vocali nu este întotdeauna simplă. Ballie ar trebui să joace rolul interfeţei între utilizatori şi dispozitivele inteligente, însă nu este destul de clar de ce este necesar un dispozitiv de sine stătător pentru toate acestea. Deja putem controla totul cu un smartphone şi control vocal pe acesta, deci propunerea cumpărării unui asistent „fizic” este cel puţin ciudată.

De altfel, alte companii au încercat fără succes să propună roboţi pe post de asistenţi fizici, cel mai nou efort venind din partea Sony cu noul robot Aibo, care poate primi comenzi vocale. Samsung nu spune când sau dacă Ballie va deveni un produs adevărat, însă având în vedere că de mai bine de un an şi jumătate se chinuie să lanseze o boxă inteligentă cu Bixby (Galaxy Home a fost anunţat în vara lui 2018), probabil că acest robot nu va fi lansat foarte curând.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult