Vrei să intri în Mafie?
Câştigă un joc Mafia II din cele 9 puse la bătaie.
Participă şi tu!
Cercetătorii ne arată că orice este posibil, mai ales când vine vorba de cauze nobile precum războiul. Un soldat rămas orb în timpul conflictelor din Irak a ajuns să "vadă" cu limba, după ce i s-a montat un dispozitiv format din cameră video (ataşată la o pereche de ochelari) şi un aparat care converteşte semnalele vizuale în impulsuri electrice de diferite intensităţi.
Impulsurile sunt trimise apoi către organul responsabil de simţul gustativ şi de vorbire. Tehnologia poartă numele de BrainPort şi, evident, nu îţi redă vederea la propriu cu ajutorul limbii ci ajută la detectarea obstacolelor şi orientarea în spaţiu.
Autorii bizarei invenţii spun că aparatul este capabil să ofere o percepţie excelentă asupra mediului înconjurător. Concret, posesorii vor detecta cu precizie locul unde sunt amplasate obiectele, traiectoria lor (dacă se află în mişcare), precum şi poziţia lor în spaţiu.
Inginerii văd BrainPort drept o tehnologie cu un potenţial de dezvoltare semnificativ, astfel că vor investi bani pentru viitoare upgrade-uri. Actualul dispozitiv costă 18.000 de lire sterline, o sumă infimă dacă o raportăm la cât se cheltuieşte pe armament în războaie.
Sursa: Daily Mail










Atac armat la sediul Discovery Channel, în numele planetei!
Piramida lui Henri Coandă, imobilul viitorului
Aşa vor arăta ziarele în viitor
Iată cât de bine se pricepe Microsoft la avioane!
Ignoranţa şi legumificarea, bolile omului dependent de gadgeturi 
"Nu Dumnezeu a creat Universul!"
Cele mai neobisnuite monede din lume (FOTO)
Oamenii preistorici mancau copii!

Comentariile utilizatorilor